Șoptică, PNL Botoșani: ”A fost un vot împotriva corupției politice, a incompetenței”

0

Senatorul Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani, a declarat că a votat pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă pentru ca România să se stabilizeze și a îndeplinit voința românilor din 26 mai, de la alegerile europarlamentare.

 

Liderul PNL Botoșani este de părere că astăzi a pus în aplicare mandatul dat de cetățeni în 26 mai, în sensul îndepărtării de la guvernare a PSD și în sensul asumării, dincolo de orgolii politice, a reconstrucției responsabile a României.

 



 

 

”A fost un vot împotriva corupției politice, împotriva incompetenței și împotriva acțiunilor derulate de guvernul Dăncilă strict pentru interesele personale și de grup. Am votat împotriva blocului PSD-ALDE care în continuare își apără interesele personale și de grup. Sub atenta monitorizare a celor care se consideră de neclintit, parlamentarii PSD-ALDE au votat întocmai directivei de partid, însă nu au înțeles că, de fapt au dat un vot împotriva românilor, împotriva democrației. Nu au înțeles că această moțiune de cenzură au inițiat-o înșiși românii care, prin vot democratic, i-au sancționat covârșitor. Partidul Național Liberal s-a angajat să transpună în realitate voința poporului, legal, urmând a face toate demersurile pentru ca acest Guvern toxic să plece acasă”, a declarat senatorul Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani.

 

 

#PNLBotoșani #senatorCostelȘoptică #CostelȘopticăpreședintePNLBotoșani #votmoțiune #antiPSD

 

 



Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *