Politică

Răzvan Rotaru, PSD: După impozitarea IT-iștilor, prelungirea săptămănii de lucru, desființarea salariului minim, PNL se ia și de tinerii care și-au deschis firme prin Start-Up Nation

Răzvan Rotaru, deputat PSD Botoşani
Răzvan Rotaru, deputat PSD Botoşani

Deputatul PSD Răzvan Rotaru a anunțat astăzi că dezaprobă și condamnă în mod ferm intenția PNL de a desființa facilitățile pentru domeniul IT și programul pentru tinerii antreprenori, Start-Up Nation”, în cazul în care vor ajunge la guvernare.

Din păcate PNL nu înțelege importanța susținerii unui domeniu care a devenit un motor economic important. Liberalii demonstrează că nu pot depăși gândirea îngustă a fostului PDL care a promovat măsuri de austeritate și a blocat relansarea economică a României în perioada 2010-2012. Desființarea Start-Up Nation înseamnă anularea unui program prin care Guvernul sprijină inițiativele antreprenoriale cu alocări de peste 200.000 de lei. Prin Start-up Nation, s-au înființat peste 17.000 de firme în ultimii doi, fapt care înseamnă cel puțin 35.000 de mii de noi locuri de muncă. Liberalii dovedesc că nu pot asigura o bună guvernare și că dezvoltarea României, bunăstarea românilor și creșterea economică sunt noțiuni pe care nu le consideră importante”, a declarat Răzvan Rotaru.

 

 



 

În ciuda criticilor exprimate în spaţiul public de către Orban și de pseudo-experții Opoziţiei, guvernul va acorda în continuare facilităţi domeniului IT, va mări numărul de locuri la facultăţile de profil şi va susţine start-up-urile care produc proprietate intelectuală.

PSD şi-a asumat ca politică guvernamentală sprijinirea sectorului IT&C. Nimeni nu a luat atât de multe măsuri pentru dezvoltarea acestui sector, așa cum a procedat guvernarea social-democrată. 

Scutirea de impozit pe profitul reinvestit, și de impozitul pe venit, atât pentru angajații cu studii superioare cât și cu studii medii, a făcut ca industria IT&C să aibă anul trecut o contribuție de 5,2% în PIB-ul României, depășind ramuri cu o mai îndelungată tradiție. În 2019, dimensiunea industriei românești de IT&C va depăși 5,1 miliarde euro, dublu față de 2013, iar exporturile de software și servicii IT sunt așteptate să atingă 4 miliarde de euro, cu 1 miliard de euro în plus față de 2017. Aceste performanțe importante sunt completate de numărul de specialiști din domeniu care va depăși pragul de 100.000 angajați anul acesta”, a subliniat deputatul social-democrat botoșănean.

 

 



 

Răzvan Rotaru a adăugat că „liderii PNL demonstrază că au derapaje de gândire economică și o slabă înțelegere a necesității unor programe de sprijinire a antreprenoriatului. Propunerea parlamentarilor liberali de a prelungi săptămâna de lucru încalcă legea şi prevederile internaţionale. Sindicatele au cerut PNL să renunţe la proiectul de lege privind prelungirea timpului de lucru cu încă o zi! Dacă o astfel de prevedere ar intra în vigoare, România ar face un regres de 30 de ani.”