Un primar exclus din PNL acum câteva luni, ajuns vice la ALDE, la un pas de a reveni în PNL

0

După ce au bătut palma cu coordonatorul Pro România Botoșani, primarul Dumitru Chelariu, să treacă în PNL, liberalii pregătesc un nou transfer doar că puțin mai ciudat. 

Este vorba despre un primar pe care liberalii l-au dat afară din partid acum câteva luni pentru că a participat la o ședință a PSD Botoșani la care au fost prezenți și Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă. 

Primarul comunei Păltiniș, Costel Romanescu, este cel care poartă discuții cu liderii PNL Botoșani pentru a reveni în partid. 

 



 

 

 

 

Acesta a fost până săptămâna trecută vicepreședinte al ALDE Botoșani, fiind alături de Florin Țurcanu în campania pentru candidatul Mircea Diaconu. 

Contactat telefonic, Costel Romanescu a declarat că a depus o adeziune de simplu membru în PNL. 

”Eu sunt liberal, nu am fost niciodată altceva”, a declarat Costel Romanescu, având în spate mandatele de primar în care a obținut scoruri foarte bune la mai toate alegerile pentru PNL.

 

Surse din PNL susțin că primirea lui Romanescu a fost discutată în Biroul Politic derulat luni seară și situația nu s-a tranșat pentru că acesta are și susținători, dar și mulți contestatari din cauza traseului din acest an.

 



 

 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *