Politică

Scandal uriaș în ședința PNL pentru stabilirea directorilor. NU au fost votați toți directorii

Liberalii s-au certat ca la ușa cortului, și-au aruncat vorbe grele unii altora, iar unii dintre ei au răcnit în timpul ședinței de vineri în care care urma să se stabilească directorii instituțiilor publice deconcentrate din Botoșani. 

Se pare că Puterea le face mai mult rău decât bine multor liberali deoarece la o lună de la preluarea Guvernării botoșănenii din PNL sunt în stare să se sfâșie între ei pentru funcții. 

Vineri a avut loc Biroul Politic Județean al PNL și principala temă a fost votarea candidaților pentru funcții de conducere a instituțiilor deconcentrate. 

 

 



 

 

Tensiunile din PNL vor fi și mai mari în momentul în care ALDE va solicita încă două sau trei posturi de conducere în plus pe lângă cele două pe care deja le deține în Botoșani. 

Certurile dintre liberali au fost atât de mari încât nici nu au mai apucat să voteze toți șefii de instituții. Spre exemplu, Daniel Botezatu nu a mai fost validat pentru funcția de inspector școlar general. 

De multe ori s-a depășit orice limită a decenței, iar unii dintre liberali au uitat că la ședință au participat și femei și au folosit un limbaj care nu are ce căuta la vârful unui partid politic a cărui istorie îi obligă pe membrii de astăzi.

A stârnit nemulțumire inclusiv faptul că Narcis Drețcanu este nominalizat la două funcții, cea de subprefect și de director la Casa de Pensii, fiind câțiva liberali care ar fi vrut și ei să fie nominalizați pentru două posturi. 

După ce ALDE și PMP vor primi funcții de conducere pe plan local, o parte dintre liberalii votați în partid pentru a conduce instituții publice își vor pierde locurile, ceea ce este posibil să ducă la contre dure nu doar între cele două tabere mari din PNL, ci și între membrii aceleiași tabere. 

 

 

 



 

 

Lista directorilor PNL:

Cătălin Boboc, Registrul Auto Român

Mirela Saucă, Casa Asigurărilor de Sănătate

Anca Apăvăloaie, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă

Narcis Drețcanu, subprefect sau director Casa de Pensii

Maricel Maxim, ANIF

Leo Kohut, Inspectoratul Teritorial de Muncă

Florin Plian, ARR

Ovidiu Luca, ISCTR 

Cristian Iovu, SGA