Prima replică dură din PNL pentru ALDE: ”PNL nu mai negociază nimic. ALDE-PSD aceeași mizerie”

0

După lecția de politică dâmbovițeană primită de la ALDE, dar și de la liderii liberali naționali, PNL Botoșani are prima reacție publică prin care arată că este principalul partid de dreapta care a învins PSD și că este principalul partid de guvernare. 

Decizia de la București prin care prefectul județului Botoșani a fost cedat către ALDE, hotărâre luată fără știința liderilor PNL Botoșani, a provocat frustrare printre liberali, iar anunțul lui Florin Țurcanu, liderul ALDE Botoșani, că vrea 20% din funcțiile de conducere din județ a stârnit indignare în PNL. 

Până acum liberalii și-au vărsat năduful în ședințele interne, dar secretarul general al PNL Botoșani, primarul Cătălin Rotundu, este primul care are o reacție publică violentă la adresa ALDE și, indirect, a lui Florin Țurcanu. 

 

 



 

 

Rotundu pune capăt unei serii de două săptămâni în care public a părut că ALDE face jocurile politice la Botoșani și nu PNL. 

Printr-un comunicat de presă postat pe contul său de Facebook, Cătălin Rotundu taie elanul celor din ALDE și readuce PNL în prim-plan. 

Vă redăm integral comunicatul lui Cătălin Rotundu, secretarul general al PNL Botoșani:

 

”În calitatea mea de primar și secretar general al PNL Botoșani vreau să transmit un mesaj foarte clar către ALDE Botoșani.  

PNL Botoșani a acceptat cu foarte mare greutate o soluție temporară prin care să fie aplicat o parte din protocolul PNL-ALDE în județul Botoșani prin faptul că prefectul este desemnat de ALDE .

Ceea ce observăm că face conducerea ALDE, prin a transmite prin mijloace media puncte de vedere sau diverse solicitări de funcții despre care nici un lider PNL central sau local nu cunoaște nimic, înseamnă obrăznicie și lipsă totală de ceea ce înseamnă profesionalism politic și conduită morală. Personal, nici nu mă miră și mi se confirmă încă  odată faptul că ALDE-PSD este aceeași mizerie !

Să fie clar , am vorbit cu președintele Costel Șoptică și voi vorbi cu toți colegii ca PNL Botoșani să nu mai negocieze nimic și să nu mai cedeze nici  o funcție către ALDE sau alt partid. Ne asumăm guvernarea alături de președintele Ludovic Orban și nu cu unii lideri ALDE care au grave probleme de integritate. În primul BPJ al PNL voi propune să analizăm foarte bine dacă mai putem vorbi de cele două instituții  deconcentrate acceptate inițial a fi oferite către ALDE (Protecția Consumatorilor și Direcția de Statistică). Electoratul României și-a exprimat clar votul și a arătat că își dorește o altfel de administrație , fără PSD și fără minciună! Lupul își schimbă părul, dar năravul, ba!”

 

 

 

 



Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *