L-a terminat pe Macaleți. Tîrzioru: ”Un președinte al CJ dacă nu aduce 300 milioane euro bani europeni… cam este degeaba”

0

Relu Tîrzioru, primarul orașului Săveni

Unul dintre cele mai vehiculate nume pentru o candidatură la președinția Consiliului Județean Botoșani a făcut o afirmație care îl ”îngroapă” politic pe actualul președinte al instituției, chiar dacă este coleg de partid cu el. 

Prezent într-o emisiune la Tele M, Relu Tîrzioru, primarul orașului Săveni și pe lista celor cinci social-democrați care ar putea candida la președinția Consiliului Județean, a declarat că există o limită minimă de fonduri europene care ar trebui atrase într-un mandat de președinte pentru a putea spune că a făcut ceva timp de 4 ani. 

 

 



 

 

”Un președinte al CJ dacă într-un mandat nu aduce 300 milioane euro bani europeni… cam este degeaba”, a declarat Relu Tîrzioru, un primar care are atrase fonduri de zeci de milioane de euro în orașul Săveni. 

 

Declarația lui Tîrzioru îl ”îngroapă” politic pe actualul președinte al CJ, social-democratul Costică Macaleți, cel care nu se poate lăuda cu prea multe fonduri europene atrase în ultimii patru ani. 

Ba mai mult, unul dintre proiectele cu finanțare europeană de peste 70 milioane euro, respectiv drumul județean strategic, nu a reușit să treacă de faza licitației în acest mandat de patru ani. 

 

Relu Tîrzioru a recunoscut că ar fi vrut să candideze la președinția Consiliului Județean în 2016, dar l-a împiedicat o anchetă penală la DNA, care s-a finalizat după cinci ani de zile cu clasarea dosarului pentru că nu erau probe împotriva lui. 

”Îmi pare rău că nu am ajuns în postura aia(n.r.: de candidat la președinția CJ)… județul Botoșani ar fi fost de invidiat cu siguranță”, a completat primarul orașului Săveni.

 

În momentul de față, în Săveni se lucrează la modernizarea și extinderea liceului din oraș, proiect cu fonduri europene de 3 milioane euro, în februarie se va semna o finanțare din fonduri norvegiene pentru construirea unui parc fotovoltaic, investiție în urma căreia Primăria nu va mai avea costuri cu iluminatul public și energia la școli și unitățile din subordine, iar în urma unui parteneriat cu o firmă privată va fi refăcut sistemul de termoficare din oraș. 

Totodată, s-a construit o sală polivalentă, va începe construcția unui stadion, s-au făcut investiții în școli și grădinițe, precum și în drumurile locale.

 

 

 



 

 

 

 

 

Dialog deschis TELE'M Botosani 11 februarie 2020

Dialog deschis TELE'M Botosani 11 februarie 2020„SISTEM CENTRALIZAT PRIVAT DE ÎNCĂLZIRE LA SĂVENI ȘI PARC FOTOVOLTAIC”Invitat: Relu TÂRZIORU – primarul orașului SăveniModerator: Bogdan CALINIUC

Publicată de Tele'M Botosani pe Marţi, 11 februarie 2020

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *