Politică

Comunicat de presă, filiala ALDE Botoșani: Consecințele faptelor acestui Guvern trimit întreaga Românie în Carantină

Din păcate, Guvernul care ne conduce în această situație de urgență, este permanent cu deciziile în urma evoluţiei situaţiei.

Drept dovadă, sunt consecințele faptelor acestui Guvern, care cel mai probabil, trimit întreaga Românie în carantină.

Decizia privind izolarea la domiciliu a cetățenilor vine cu o mare întârziere, din partea autorităților, în condițiile în care această măsură a fost luată în alte state, afectate grav de coronavirus, încă de acum 2 săptămâni.

 

 

 



 

 

 

În schimb, la noi, după o a treia Ordonanță Militară s-a hotărât izolarea la domiciliu pentru a preveni răspândirea virusului.

Deși, toată lumea cerea măsuri mai drastice decât simple recomandări cetățenilor, pentru a sta în case, această măsură a venit deja prea târziu, pentru că izolarea era singura şi cea mai eficientă metodă, dincolo de măsurile de igienă individuale, pe care oamenii trebuiau sa le ia în această perioadă. Dar izolarea la domiciliu era necesară de mult.

Acești guvernanți care se află la putere de aproape 5 luni, nu doar că nu reușesc să gestioneze situația privind noul Covid-19, ne și îmbolnăvesc cadrele medicale din toate spitalele, trimițându-le în lupta cu Coronavirus cu mâinile goale și fără nici o altă protecție, practic ne scufundăm în nisipurile mișcătoare fară să realizăm. De aceea, facem apel către autoritățile județului Botoșani să facă toate eforturile neceare pentru protejarea cadrelor medicale, prin asigurarea unui echipament corespunzător, întrucât sunt expuse unui grad mare de infectare cu Coronavirus.

 

 

 

loading…

 

 

Soluția cea mai bună este ca Guvernul să-și întoarcă atenția către companiile românești, unele dintre acestea deja dând dovadă nu doar de solidaritate prin donarea de fonduri sau produse, ci și de un răspuns economic foarte bun.

Deși se știa de ceva timp de această epidemie, Guvernul Orban împreună cu Președintele țării nu au luat în serios această problemă , fiind preocupați doar de împlinirea visului prezidențial al anticipatelor pentru obținerea puterii totale. Ar fi trebuit sa ia măsuri pregătitoare de la începutul anului astfel încât inevitabila epidemie să fi găsit România cu cel puțin o parte din materialele necesare pe stoc.

Acum, cu criza în toate țările și piețele europene, este de înțeles că nu se mai pot găsi prea ușor produse, pentru a putea fi importate, este o realitate care pare să nu fi fost văzută de premierul Orban pe perioada autoizolării. Lipsa acestor produse atât de necesare, a pus în pericol viața nu numai a cadrelor medicale, dar și a populației.

În așteptarea celor mai bune soluții de la Guvern pentru stoparea răspândirii coronavirusului, trebuie să avem grijă de noi și de familiile noastre, prin respectarea regulilor elementare de igienă, să respectăm instrucțiunile primite și să stăm în casă dragi botoșaneni, pentru că doar așa vom putea trece cât mai repede de această situație care ne-a schimbat viețile tuturor !

 

Biroul Politic Județean ALDE Botoșani