Politică

VIDEO Cătălin Silegeanu și-a depus candidatura independentă la Primăria Botoșani, dar și la CL



 

 

Omul de afaceri Cătălin Silegeanu este primul candidat independent la funcția de primar al municipiului Botoșani care își depune candidatura pentru alegerile din 27 septembrie. 

Acesta a depus aproape 1000 de semnături de susținere obținute de la botoșăneni pentru candidatura sa independentă. 

Tânărul antreprenor a declarat că vrea să schimbe municipiul Botoșani și să aducă în administrație performanța din mediul de business. 

Dacă până acum se știa că Silegeanu va candida doar la funcția de primar, acesta și-a depus astăzi un set de semnături de susținere și pentru candidatura independentă la funcția de consilier local, sătul de circul din ultimii 8 ani din Consiliul Local al municipiului Botoșani.

În fața Primăriei municipiului Botoșani, Cătălin Silegeanu a parcat pe locul primarului Cătălin Flutur cât timp și-a depus dosarul de candidat.