Politică

Federovici: „Voi aduce bani europeni pentru dezvoltarea județului Botoșani prin toate programele, inclusiv prin mecanismul ITI – Țara de Sus, Investiții Teritoriale Integrate”

Candidatul PSD pentru Președinția Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici a făcut public astăzi programul „BANI EUROPENI PENTRU BOTOȘANI” prin care crește finanțarea din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană pentru dezvoltarea integrată a comunităților locale.

Imediat cum voi ajunge la Consiliul Județean, împreună cu echipa de specialiști în programe europene vom organiza un compartiment dedicat pentru elaborarea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri structurale. Vom pregăti proiecte pe fiecare program operațional eligibil și vom identifica și valorifica toate sursele de finanțare disponibile pe fiecare domeniu de interes local. În același timp vom implementa un sistem de management eficient pentru creșterea la maxim a capacității de absorbție a fondurilor europene pentru Programul Operațional Regional, Programul Operațional Infrastructură Mare, Sectorial Mediu și Capacitate Administrativă, Dezvoltare Rurală”, a declarat Doina Federovici.

Candidatul PSD la Consiliul Județean Botoșani va utiliza toate oportunitățile disponibile pentru a atrage fonduri structurale pentru dezvoltarea fiecărei comunități locale direct de la Comunitatea Europeană inclusiv prin implementarea Programului Național Pilot de dezvoltare a județului Botoșani prin mecanismul ITI – Țara de Sus, Investiții Teritoriale Integrate, proiect inițiat și susținut de parlamentarii PSD.

Mecanismul de Investiții Teritoriale Integrate permite finanțarea și punerea în aplicare a strategiilor teritoriale integrate din mai multe axe prioritare ale unuia sau mai multor programe operaționale. Aceste investiții vor fi aplicate în zonele metropolitane și urbane formate din asocierea mai multor orașe apropiate și rețele de orașe mici din județ, dar și din regiunile transfrontaliere.

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 21200019