Femeile din PNL încep lupta împotriva diabetului zaharat

0

Botoșănenii vor putea să își verifice glicemia și vor fi informați cum pot preveni apariția diabetului zaharat, una dintre cele mai răspândite boli din cauza alimentației. 

Companiile Chimimportexport-Plurimex și Medtrust și-au unit eforturile pentru organizarea, cu ocazia Zilei mondiale de luptă împotriva diabetului zaharat (14 noiembrie), a unei caravane pentru determinarea gratuită a glicemiei în rândul populației.

 

Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat a fost instituită începând cu anul 1991, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet (IDF), cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ca răspuns față de creșterea îngrijorătoare a pericolului reprezentat de diabet.

”În municipiul Botoșani acțiunea se organizează cu sprijinul Organizației locale a Femeilor Liberale, prin Departamentul de sănătate – Vicepreședinte dr. Beatrice Irimia. Aceasta se va desfăsura vineri, 10 noiembrie 2017, între orele 10.00 – 13.00, în holul de la intrarea în cinematograful Unirea. Sunt așteptate toate persoanele care doresc să își verifice nivelul glicemiei și să primească, totodată, consiliere de specialitate”, a declarat Cristina Panait, președintele Organizației Femeilor Liberale din municipiul Botoșani.

 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *