Un tânăr din Botoșani, cel mai grav caz dintr-o listă de 40 de pacienți care vor primi senzori medicali de 200.000 lei

0

medicul Tamara Ciofu, deputat PSD

Veste URIAȘĂ pentru 40 de români, printre care și un botoșănean, care suferă de o formă severă a unei boli care le-a schimbat total viața. În România sunt 40 de cazuri de diabet zaharat tip I în cele mai grave forme, concomitent suferint și de alte boli care agravează starea de sănătate.

Medicul botoșănean Tamara Ciofu, deputat PSD, a declarat că a solicitat Ministerului Sănătății să deblocheze un program prin care acestor bolnavi să li se achiziționeze senzori de glicemie și pompe de insulină astfel încât viața lor să fie una normală, fără a mai face insulină de câteva ori pe zi.

„Diabetul zaharat, de tip 1, lovește foarte dur, în special în rândul copiilor și tineri. Diabetul este o boală extrem de severă atunci când nu este bine monitorizată. Putem monitoriza diabetul prin senzori de glicemie, senzori care odată introduși subcutanat, pot fi foarte eficienți. Diabetul tip 1 este o boală dependentă de insulină. Asta înseamnă injecții permanente, chiar și de patru ori pe zi. Aceste aparate oferă o viață normală prin faptul că nu mai trebuie să te înțepi de patru ori pe zi, ca să îți faci insulină. La rectificarea bugetară din vară, se va avea în vedere achiziționarea de senzori de glicemie și pompe de insulină”, a declarat Tamara Ciofu.




Aceasta a precizat că în țară sunt 40 de cazuri de diabet zaharat tip I în formă severă, iar cel mai special caz este al unui tânăr din Botoșani.

”Sunt aproximativ 40 de cazuri care ar avea nevoie strict de această monitorizare. Costul ajunge la 2 miliarde de lei vechi. Este chiar un caz extraordinar, un tânăr din Botoșani, are 37 de ani. Are diabet tip 1 de la o vârstă foarte mică, cu ciroză hepatică, cu inhibiție medulară. Sângele lui nu se mai poate coagula. Este un caz excepțional care se plimbă de colo, colo. Ne luptăm să deblocăm ca să îl putem ajuta pe acest tânăr”, a precizat deputatul Tamara Ciofu.

 



Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *