VIDEO Prima caravană pentru depistarea în județ a copiilor care prezintă tulburări în spectrul autist

0

Un medic pediatru a dat startul primei caravane care are menirea de a descoperi în județ copiii care prezintă tulburări în spectrul autist.

Medicul Tamara Ciofu, care este și deputat, a reușit să pună la aceeași masă autoritățile locale și pe cele sanitare pentru a porni caravana care va începe în februarie și nu are un termen de finalizare.

Aceasta a reușit să facă să colaboreze Instituția Prefectului, Direcția de Sănătate Publică, Spitalul Județean Botoșani-Secția Pediatrie-Serviciul de Sănătate Mintală a Copiilor și asistenții sociali din cadrul Primăriilor.

 

Loading…

”Vrem să demarăm începând cu 1 februarie o campanie de investigație a copiilor care au prezentat tulburări în spectrul autist. Experiența m-a învățat că trebuie să mergi și să mergi și să mergi până lumea învață, până când există un feedback, până când tu ca familie și ca mamă poți să observi la timp că ai un copil nu vorbește devreme, nu socializează. Odată pornită caravana vor fi atenționați părinții care au copii cu modificări neuropsihice”, a declarat medicul Tamara Ciofu.

Caravana va conține un chestionar în baza căruia ar trebui depistați copiii cu tulburări în spectrul autist.

 

 

loading…

În urmă cu patru ani erau 260 de copii diagnosticați cu autism, dar nu există date la zi pentru că în mediul rural sunt foarte puține familii care reușesc să își dea seama de tulburările suferite de copii, iar în unele cazuri părinții sau bunicii refuză să admită că au un copil cu cerințe speciale.

”Caravana vrea responsabilizarea tututor celor implicați de a conlucra în identificarea părinților acestor copii, de a facilita accesul lor către serviciile care sunt puse la dispoziție și a tratamentului”, a declarat Mariana Dardai, coordonatului Centrului de Sănătate Mintală pentru Copii din Botoșani.

În județul Botoșani ar fi trebuit să existe 4 astfel de centre, dar nu există decât unul. De asemenea, în mod normal copiii cu tulburări în spectrul autist ar trebui să primească 8 ore zilnic de terapie, iar în realitate doar o parte din cei deja diagnosticați primesc doar 2 ore de terapie săptămânal.

În județul Botoșani nu există o grădiniță pentru copiii cu cerințe speciale și deși au existat fonduri, Consiliul Județean și Primăria municipiului nu au pus o clădire la dispoziție pentru amenajarea unei astfel de grădinițe.

Situația copiilor cu autism din municipiul Botoșani s-a îmbunătățit în ultimii ani după ce, la inițiativa medicului Tamara Ciofu, a fost înființată Asociația Părinților Copiilor cu Autism, asociație care a reușit să atragă fonduri locale necesare înființării unui centru de terapie.

Copiii din județ care sunt în localitățile aflate la distanță mare de municipiu și care nu au părinți cu bani sunt nu beneficiază de terapie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 


 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *