FOTO-VIDEO  Cât de pregătit este sistemul să-i primească pe elevii cu dizabilități. Dezbatere cu specialiști din Cluj, Iași și Botoșani

Medicul pediatru Tamara Ciofu a organizat, joi, la Spitalul Județean Botoșani, Centrul de Sănătate Mintală, o dezbatere având ca temă includerea elevilor cu dizabilități în sistemul educațional tipic.

Specialiști din Cluj, Iași, Botoșani, ONG-uri, parlamentari și chiar un fost ministru au participat la dezbaterea de la Botoșani.

Tamara Ciofu a reușit să aducă specialiști și părinți care și-au expus punctele de vedere cu privire la oportunitatea integrării în învățământul de masă a copiilor cu dizabilități, a problemelor pe cu care sistemul îi întâmpină, dar și cu soluții pentru rezolvarea acestora.

 

 

 



Tamara Ciofu i-a avut alături la dezbatere pe fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, cu ajutorul căruia a reușit să promoveze modificări legislative în avantajul persoanelor cu dizabilități și a familiilor acestora, dar și pe Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean Botoșani.

La dezbatere au participat specialiști din instituțiile de învățământ pentru elevii cu dizabilități din Iași și Cluj, ardelenii lăudând caravana lansată de Tamara Ciofu pentru depistarea din timp a copiilor cu deficiențe din spectrul autist.