Şoptică, Grigoraş şi Gireadă îl laudă pe Mihai Ţurcanu: UN PROFESIONIST

0

Cei trei susţin că Mihai Ţurcanu a deranjat multe interese economice prin corectitudinea sa şi că asta i-a atras o duşmănia multor grupuri de interese din Bucureşti.

„Să apreciem curajul pe care l-a avut preşedintele ANSVSA să facă dezvăluiri. Faptul că preşedintele ANSVSA-ului a deranjat prin profesionalism ar trebui să fie de apreciat”, a declarat senatorul Viorel Grigoraş. acesta a precizat că în scandalul cărni de cal din Anglia, ANSVSA-ul condus de botoşăneanul Mihai Ţurcanu şi-a făcut temele într-o asemenea măsură încât Occidentul nu a mai avut ce să reproşeze României. „Sunt mulţumit că le-am dat peste bot, în special englezilor”, a adăugat senatorul. 

Deputaţii Şoptică şi Gireadă îl incriminează pe ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, pentru proasta comunicare pe care autorităţile au avut-o în scandalul laptelui contaminat cu aflatoxina. „Domnul ministru al Agriculturii s-a substituit ANSVSA-ului, ce să ne mai ascundem. Acum primesc în scris de la producătorii de lapte din judeţ că au probleme mari din cauza scandalului”, a declarat Costel Şoptică.

Şi Verginel Gireadă susţine că ministrul Constantin, preşedintele PC, este vinovat de problema comunicării de care este acuzat ANSVSA-ul. „A fost comunicare defectuoasă, dar ministrul Agriculturii nu avea ce căuta pe teritoriul ANSVSA. Mai mult, directorul ANSVSA nu avea voie să facă public numele firmelor implicate în scandalul laptelui până nu venea şi rezultatul celui de-al doilea lot de teste”, a declarat Gireadă.

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)

 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *