Sunt istoria noastră, au peste 2.500 de ani și vor fi cumpărate de CJ

0

„O echipă a Consiliului Județean se ocupă de cetățile dacice de la Stâncești și au identificat 22 de proprietari ai terenurilor sub care se află cetățile”, a declarat Gheorghe Sorescu, vicepreședinele CJ Botoșani.

După identificarea proprietarilor se va încerca obținerea terenurilor sub care se află cetățile, fie prin cumpărare ori chiar donare din partea acestora.

În anii *60 au fost făcute săpături pe o suprafață mică și s-a descoperit acea celebră piesă din aur cu cap de porc mistreț, corp de pește și coadă de pasăre.

CJ-ul intenționează să rezolve problema proprietății terenurilor și să depună un proiect cu finanțare europenă pentru scoaterea la lumină a cetăților dacice de la Stâncești.

Potrivit wikimapia.org, cetatea a fost datată în secolele VI-III î.Cr. şi este una dintre cele mai impunătoare cetăţi geto-dacice din perioada hallstadtiană din Moldova. 

Cetatea 1 se intinde pe o suprafaţă de aproximativ 40 ha. Este înconjurată de un puternic val de pământ ce masoară astăzi aproximativ 3-5 m, spre exterior şi la bază cu şanţ de apărare adânc de 2,5-3 m, cu o lăţime pe creastă de 2-3 m şi la bază de aproximativ 12-15 m. Spre est valul de pământ se intrerupe lăsând o intrare de 3-4 m lăţime, probabil intrarea principală în această cetate. Pe latura de sud se păstrează ruinele unui turn (sau turn – locuinţă) în interiorul cetăţii.
Cetatea 2 se întinde pe o suprafaţă aproximativ egală, spre sudul cetăţii 1, şi este de asemenea înconjurată de un impunător val de pământ de aproximativ aceleaşi dimensiuni. Suprafaţa cetăţii 2 este actualmente împădurită, se mai arată în wikimapia.org

 

CITEȘTE și 

Am băgat plugul în istorie: agricultură pe cetăţile dacice de la Stânceşti

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *