Trainerul Lorand Soares-Szasz devine ambasadorul Asociaţiei “Salvează o inimă”

Lorand Soares-SzaszUnul dintre cei mai cunoscuţi traineri din România, Lorand Soares-Szasz, a devenit ambasadorul Asociaţiei “Salvează o inimă” şi împreună vor continua misiunea de a salva copii născuţi cu malformaţii grave.

Lorand a răspuns afirmativ invitaţiei Asociaţiei “Salvează o inimă”, mânat de ideea ca orice om de afaceri sau personalitate publică are responsabilitatea morală şi civică de a se implica activ în cauze nobile şi de a îi sprijini pe cei care au mare nevoie de o mână de ajutor din partea societăţii. “Mi-a placut mult ce a realizat Asociatia “Salveaza o inimă”. Au un sistem foarte transparent, în care ştii stadiul fiecarui caz, întelegi exact ceea ce se întamplă cu banii pe care i-ai donat şi te bucuri, în timp real, de fiecare viaţă salvată. Urmează să devin tată şi înteleg acum şi mai clar ce misiune frumoasă au cei care salvează vieţile acestor copilaşi; aşa că nu am ezitat să mă alatur lor în această luptă şi să îndemn cât mai mulţi oameni să facă asta mai departe”, declară Lorand Soares-Szasz.
“Suntem foarte onoraţi că unul dintre cei mai de succes speakeri din România s-a alăturat echipei noastre, iar implicarea prietenului Lorand va aduce un mare plus de valoare organizaţiei noastre şi vom reuşi împreună să schimbăm vieţi. Multe dintre informaţiile legate de marketing pe care le-am notat la conferinţele susţinute de Lorand, le implementez în strategia noastră de comunicare şi în sistemul de donaţii online”, declară Vlad Plăcintă, preşedintele Asociaţiei “Salvează o inimă”.
Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 60 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste 50.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații de peste 600.000 de Euro.
Lorand Soares Szasz este unul dintre cei mai apreciaţi traineri, speakeri şi antreprenori români. A fost desemnat, de două ori consecutiv, cel mai bun speaker din România la evenimentele Business Days şi este autorul a patru cărţi despre afaceri. Lorand inspiră mii de oameni în fiecare lună la seminariile şi workshopurile sale, dar şi online, în cadrul unei comunităţi de peste 250.000 oameni.

Persoane de contact
Vlad Plăcintă
Președinte
Asociația “Salvează o inimă”
0752753540
office@salveazaoinima.ro

Heidi Cucu
PR Manager
Lorand Soares-Szasz
0730591959
heidi.cucu@coaching4you.ro
Transmite,
Dr. Tănase Tasenţe
Director General
Plus Communication
0725.465.508

BanulBotosanean.ro
www.facebook.com/pages/BanulBotosanean-Botosani