Pentru turiști, dar și pentru localnici: Tur pietonal în cartierul armenesc

Cladirile istorice din turul pietonal in cartierul armenesc din Botosani

Începând cu data de 20 mai Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Botoșani împreună cu Uniunea Armenilor din România organizează un tur pietonal în cartierul armenesc.

Persoanele interesate sunt așteptate sâmbătă începând cu ora 11.00 în fața Casei Ankele (fosta „Bucuria copiilor”) din Centrul istoric unde ghidul turistic Ionel Rusu îi va conduce prin poveștile și istoria secolelor trecute a Botoșanilor. Participanții vor primi broșuri de prezentare și o hartă a municipiului Botoșani cu monumentele istorice de pe teritoriul acestuia. Vă așteptăm cu drag!, a declarat Cristian Lazarovici, președintele UAR Botoșani.

Turul pietonal în cartierul armenesc îți va purta pașii câtre 12 obiective istorice de o frumusețe rară, încărcate de istorie, de povești pe care trebuie musai să le afli.

 

  1. Casa Ankele– construită în anul 1836, este una dintre casele reprezentative pentru centrul istoric al municipiului Botoșani. Carol Ankele, unul dintre cei mai bogați negustori armeni din Botoșani în perioada interbelică, a avut aici un magazin universal de mașini agricole și un atelier mecanic.
  2. Dughenele Ciolac– erau armeni cizmari, curelari, măcelari, croitori care închiriau dughenele din zonă pentru a-și expune marfa.
  3. Casa Bolfosu– a fost construită pe final de secol XVIII, început de secol XIX. Familia Bolfosu a fost o altă familie de seamă a comunității armene din Botoșani, implicați în administrația orașului.
  4. Casa Buicliu– a fost construită la începultul secolului XIX (1810) de către negustorul armean Garabet Buicliu. Familia Buicliu a fost una emblematică pentru armenii din Botoșani, fiind una dintre cele mai vachi familii de aici.
  5. Casa Missir– a fost construită în anul 1890 într-un eclectism clasicizant și păstează multe elemente arhitectonice originale, inclusiv gardul din fier forjat bogat ornamentat. Familia Missir a avut de-a lungul vremii oameni politici în administrația locală a Botoșanilor, avocați și proprietari de pământuri în zona Hangu.
  6. Casa Garabet-Ciomac – a fost ridicată în anul 1892 și este una dintre clădirile reprezentative ale Botoșanilor. Garabet Ciomac a fost unul dintre cei mai importanți negustori armeni din Botoșanii secolului XIX, mare moșier și negustor de vite.
  7. Casa Severin(Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache”) – construita la mijlocul sec. XIX, este casa in care s-a nascut si a copilarit savantul chimist Emil Sevein.
  8. Casele Goilav – Complexul de case Goilav a fost construit în mai multe etape de bogata și numeroasa familie armenească Goilav. Ansamblul a fost construit înainte de 1900.
  9. Casa Ciomac-Cantemir(Fundația „Ștefan Luchian”) – a fost construită în jurul anului 1800. Ciomacii erau proprietari de terenuri agricole la Prut, construind mai multe case în municipiul Botoșani. Aici a locuit și Gheorghe Cantemir, fost președinte al Consiliului Județean la finalul secolului XIX.
  10. Casa Ferhat (Registrul Comerțului) – este un monument de arhitectură urbană de patrimoniu național. Anton Ferhat, ultimul proprietar al acestui imobil a fost unul dintre cei mai bogați armeni din Botoșani, director al Băncii românești din Botoșani și propritar a 300 de ha de pământ.
  11. Biserica Armeană”Sfânta Treime”- are datare din anii 1795-1797, si ea a fost refăcută la 1832. Biserica a fost construita pe locul unei foste manastiri armene cu hramul „Sfantul Axente”, datată 1560.
  12. Biserica Armeană”Sfânta Maria”- a fost reclădită pe temeliile celei mai vechi biserici armenești din Europa, construită în jurul anului 1350. Biserica adăpostește și un mic muzeu cu obiecte bisericești vechi de mare valoare: icoane în ulei pe pânză vechi de două secole, obiecte din argint, aur și pietre prețioase, veșminte și acoperămin cusute cu fir de aur și argint, unicate.