Nechifor(Moldoovis): Fermierii să nu mai arunce lâna! Vor fi din nou DARACE, vom face procesare

0

De la un produs care era aruncat sau ars, lâna va fi începând de anul viitor o materie primă care va atrage foarte multe finanţări publice şi private.

Ionică Nechifor, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine Moldoovis, a declarat că miercuri dimineaţă la ora 7.00 s-a întâlnit, alături de alţi fermieri, cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, pentru a discuta despre sprijinul de 1 leu per kilogramul de lână şi despre centrele de colectare şi procesare a lânii.

“Efectul sprijinului de un leu per kilogramul de lână va fi acela că lâna nu se va mai arunca. Chiar dacă fermierii care au primit deja ajutorul de minimis pentru alt ceva nu îl vor primi şi pe cel de lână nici ei nu vor mai arunca lâna pentru că o vor valorifica. La întâlnirea din această dimineaţă cu domnul ministru Daea, de la ora 7.00, ne-a fost pus în faţă un proiect complet care cuprinde trei părţi, prima parte este acest sprijin de un leu per kilogram, a doua fază este cea a centrelor de colectare şi de reînfiinţare a DARACELOR, iar a treia fază este cea a procesării pentru a face lână pentru industria textilă şi lână pentru industria construcţiilor, pentru izolaţii şi îndiguiri. Eu am fost uimit să văd cât de complet este acest proiect al domnului ministru”, a declarat Ionică Nechifor.

Potrivit liderului crescătorilor de ovine din judeţul Botoşani, care este şi secretar general al asociaţiei Romovis, proiectul guvernanţilor prevede accesarea de fonduri europene şi a viitorului fond suveran de investiţii pentru ca statul să intre cu o cotă de participare de 49% cu cooperativele agricole sau cu firmele private care vor să investească în unităţi de procesare a lânii.

“Eu i-am propus domnului ministru ca la Botoşani Staţiunea de Cercetare să fie zona în care să se atragă acest tip de investiţii pentru că ea aparţine statului şi, potrivit proiectului ministrului, statul ar trebui să vină cu o cotă de participare de 49% constând în spaţii de lucru şi utilajele de procesare, iar cooperativa agricolă, firma, entitatea cu care se va asocia să vină cu 51% capitalul necesar rulajului, promovării şi vânzării produsului finit. În proiect mai scrie că entitatea care se asociază cu statul are termen 10 ani să ramburseze statului banii pentru cota de 49% pentru a rămâne cu toată afacerea”, a completat Ionică Nechifor.

Preşedintele Moldoovis a precizat că va încerca să-i convină pe fermierii botoşăneni să se unească într-o astfel de cooperativă şi să acceseze această oportunitate pentru a crea în judeţ o unitate de procesare a lânii şi pentru a transforma o materie primă care cauza doar pierderi într-un produs finit care va aduce plus valoare economică.

“Le recomand fermierilor să stocheze lâna, să o îmbaloteze pentru că aşa stă cel mai bine, pentru că plata ajutorului de minimis de 1 leu per kilogram se va face anul viitor în iulie, la cererea noastră, pentru a prinde şi producţia lui 2018. Până atunci este timp suficient să se pună la punct centrele de colectare a lânii, iar de anul viitor, după ce va fi preluată lâna, să se finalizeze şi acele spaţii de procesare”, a concluzionat Nechifor.

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *