Foto-Video Dezastru de milioane de euro la Aquapark Cornişa: bălării, moluz, lucrări neterminate

0

În luna august ar fi trebuit ca acolo să fie plin de mii de persoane care să se bălăcească, să facă plajă, să facă sport pentru că este cel mai mare aquapark&sports din zona Moldovei. Realitatea este cu totul alta, din păcate!

Deşi lucrările în valoare de 14 milioane de euro au început în 2013 şi ar fi trebuit să fie finalizate până în 2015, nici în august 2017 acestea încă nu sunt încheiate.

Mai sunt de montat pavele, nu s-au terminat de făcut nici măcar toate trotuarele, aleile din jurul râului de rafting şi a heleşteului încă nu au fost făcute. În zona de aquapark sunt grămezi uriaşe de moluz, munţi de pământ excavat, mai sunt de făcut lucrări la plajă şi la zona de duşuri în aer liber, bălăriile sunt peste tot, buruienile fiind şi lângă piscine şi pe trotuare.

Prostia politică şi impotenţa managerială au transformat o investiţie menită să pună Botoşani pe harta turistică a României într-un proiect care riscă să falimenteze municipalitatea, având în vedere că mai bine de jumătate din banii investiţi provin dintr-un credit bancar, iar diferenţa din fonduri europene. Tocmai pentru că nu s-au încheiat lucrările până pe 31 decembrie 2015, municipalitatea a plătit mai mulţi bani la acest proiect decât era prevăzut iniţial.

Proiectul nu e finalizat, iar Primăria Botoşani va începe să plătească rate la o investiţie care trebuia să aducă profit, nu să creeze presiune pe bugetul local. Acesta a fost şi ideea în care Uniunea Europeană a pus bani la acest proiect.

Primarul Cătălin Flutur dă vina pe PSD pentru că nu s-a votat preluarea pe bucăţi a investiţiilor finalizate, cum ar fi terenurile de sport şi patinoarul, pe bună dreptate pentru că terenurile de sport au deja o vechime de două ierni de când stau nefolosite. De cealaltă parte, consilierii PSD motivează faptul că abia în iulie a fost finalizată calea de acces dinspre drumul Botoşani-Suceava, cea dinspre Modern Calor fiind din piatră cu mult praf, şi că preluarea trebuie făcută la final pentru a nu pierde garanţia.

Certurile politice legate de acest proiect sunt aproape să-l înmormânteze înainte de a fi pus în funcţiune.

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *