Cea mai proastă bișnițară: A vrut să vândă 140 pachete cu țigări de contrabandă polițiștilor

0

Cu o piață plină de bișnițari care au valută și țigări, polițiștii au găsit și cea mai proastă bișnițară. În timp ce ”colegii” ei vând mai discret și își aleg persoanele pe care să le abordeze, bișnițara s-a dus direct la polițiști și le-a spus că vinde țigări.

”La data de 23.08.2017, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au depistat în zona pieţei centrale a municipiului Botoşani, o femeie de 34 de ani care oferea spre vânzare cantitatea de 2800 de ţigarete, adică 140 de pachete,  fără documente legale, cu timbru de proveniență Republica Moldova”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean.

Întreaga cantitate de ţigarete identificată a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.         

Polițiștii i-au întocmit bișnițarei dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *