Șeful AJOFM demontează acuzațiile primarului Rotundu: ”De un an de zile nu a fost anunțat niciun loc de muncă liber în Dângeni”

0

AJOFM Botoșani

Acuzațiile aduse de secretarul general al PNL Botoșani, Cătălin Rotundu, primarul comunei Dângeni potrivit cărora Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă nu trimite șomerii să ocupe locurile de muncă libere din comună au fost demontate de directorul instituției, Teodor Dimitriu.

Acesta a precizat că în comuna Dângeni în ultimul an nu au fost locuri de muncă libere și că acele job-uri anunțate de primarul Rotundu la fermele din comună nu au fost transmise la AJOFM. Dimitriu spune că acuzațiile lui Rotundu sunt doar declarații politice făcute de la sediul unui partid, dar care nu sunt confirmate de realitatea din teren.

”De un an de zile nu a fost anunțat oficial niciun loc de muncă liber în Dângeni. Abia ieri am primit un anunț cu un loc de muncă dar ni s-a precizat că este deja ocupat de a doua zi. În condițiile astea, ce selecție să fac eu? La care locuri de muncă să-i trimit pe cei 47 de beneficiari de sprijin financiar din Dângeni dacă după un an de zile apare un loc de muncă și acela ocupat deja? Ce a făcut domnul Rotundu este doar o declarație politică neconfirmată în realitate”, a declarat Teodor Dimitriu, directorul AJOFM.

Potrivit legislației în vigoare, este obligatorie anunțarea la AJOFM a locurilor de muncă libere.

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *