Primii beneficiari din Botoșani: „Pentru mine programul Start-Up Nation a însemnat reunirea familiei mele”

0

Deputatul PSD Răzvan Rotaru, care a promovat programul Start-up Nation-România la nivelul județului Botoșani prin organizarea de consultări și informări publice, a anunțat astăzi că aproximativ 8.700 de planuri de afaceri din aprobate fi finanțate integral din bugetul alocat anul acesta.

În urma lansării programelor pentru sprijinirea antreprenoriatului s-a înregistrat la nivel național un număr foarte mare de tineri interesați să acceseze fondurile alocate de Guvern. Astfel, pentru fiecare program există solicitări mai mari decât estimările inițiale.



Vreau să anunț că PSD nu renunță la realizarea programului angajat în alegeri și votat de cetățeni. Indiferent de voinţa partidelor din opoziție de a ţine România în loc. Am promis când am candidat pentru Parlament că vrem să oferim o șansă reală tinerilor să își formeze o familie aici în România și să nu mai plece să lucreze în alte țări. În urma discuțiilor pe care le-am avut cu mai multe persoane care au semnat deja contractele de finanțare, am constatat că sunt oameni care s-au întors în țară pentru a-și deschidere o afacere prin accesarea fondurilor puse la dispoziție prin programul Start-up Nation-România”, a declarat Răzvan Rotaru.



Copiii doamnei Ciucur Liliana din Dorohoi au depus un proiect pentru dechiderea unei spălătorii auto și a unei vulcanizări. Au semnat deja acordul de finanțare. Au optat pentru creditul punte printr-o entitate bancară și urmează ca în câteva zile să primească fondurile solicitate.

Pentru mine programul Start-Up Nation a însemnat reunirea familiei mele. Din cauza situației economice dificile din țară, copiii mei au plecat în urmă cu 10 ani în Italia pentru a-și găsi un loc de muncă și pentru a duce un trai mai bun. Pentru că și-au dorit să se întoarcă în țară și să fie alături de familie, au strâns economii și au început o afacere în România. Cu ajutorul programului Start-Up Nation și sub îndrumarea domnului deputat Rotaru care ne-a ajutat cu informații și cu toată amabilitatea dumnealui am reușit să obținem fonduri și să ducem la bun sfârșit proiectul afacerii în care copiii mei au investit foarte mult. Pentru tinerii care pleacă din țară, un astfel de program ar putea fi un motiv să se întoarcă în țară și chiar să ofere la rândul lor locuri de muncă altor tineri. Pentru mine și soțul meu este o bucurie imensă să știm că s-au întors acasă copiii noștri”, a declarat domana Ciucur Liliana din Dorohoi.



Start-up Nation a însemnat și pentru noi, consultanții în domeniul accesării fondurilor structurale și de stat, o provocare în adevăratul sens al cuvântului, datorită nenumăratelor schimbări ale programului. Însă, fiind  prima dată când s-a organziat, am înțeles unele întârzieri sau bâlbe ale Ministerului  pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat. Într-un final am avut parte de un program și o platformă ușor accesibilă tuturor participanților, reguli clare sau care s-au clarificat pe parcurs, beneficiari norocoși sau mai puțin norocoși pe care îi îndemnăm să nu renunțe la ideea implementării unui proiect și, nu în ultimul rând, a unei afaceri. Ne-am bazat pe tineri antreprenori ce au riscat și au jucat o carte norocoasă, care au avut un vis și îl duc la îndeplinire. Considerăm că Programul Start-up Nation va avea o continuitate atâta timp cât tinerii vor risca și vor încerca să iasă din zona de confort și siguranță. Îndemnul nostru pentru beneficiari este să încerce”, a susținut un consultant din Botoșani în cadrul discuțiilor cu deputatul social-democrat Răzvan Rotaru.



Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *