Le-a spus că le dă bursă copiilor doar dacă părinții merg la muncă. Acum le-a găsit și job-uri. Primii 14 încep munca în ianuarie

0

Medicul care acordă burse de studiu unor elevi din familii nevoiașe dar cu condiția ca părinții să meargă la muncă a găsit și primele 14 job-uri pentru aceștia.

Medicul pediatru Tamara Ciofu, deputat al actualei Puteri, a declarat că din ianuarie persoanele respective vor începe activitatea la noul loc de muncă, iar alături de părinții copiilor care vor primi bursă sunt și altele care și-au găsit un job în același loc.



”Lumea a înțeles că nu este o chestiune de imagine personală, ci de comunitate. Eu nu am făcut decât să pun la masă persoanele care aveau nevoie de locuri de muncă, alături de persoanele care caută forță de muncă și reprezentanții autorităților locale, care s-au implicat activ. Astfel, din 5 ianuarie, 14 persoane din comuna Mihălășeni vor începe activitatea la fabrica de confecții Serconf”, a declarat Tamara Ciofu.

Cei 14 vor avea asigurat transportul gratuit cu un microbuz, salariul și bonurile de masă.

Tamara Ciofu a precizat că speră ca și alte autorități locale din județ se vor implica pentru ca localnicii să își poată găsi locuri de muncă în Botoșani, având în vedere disponibilitatea firmelor din municipiu de a asigura transportul.



Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *