Ioana Balan, o voce a Botoșaniului care aduce numai trofee FOTO

0

În perioada 3-5 august 2018, parcul Palas din Iași a găzduit cea de-a IX-a ediție a celui mai importat concurs de muzică pentru copii din România, festivalul Internațional MUSIC FOR KIDS, la care au participat copii talentați copii din România, Italia, Bulgaria, Rusia, Turcia, Israel, Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria, Franța, Malta si Kîrghisztan.

Botoșaniul a fost reprezentat de două tinere care s-au întors cu premii importante: Ioana Balan (trofeul categoriei) și Andreea Rotariu ( premiul al II-lea).

Ioana Balan, în vârstă de 10 ani, a reușit să impresioneze atât Juriul copiilor, cât și Juriul Profesionist, reprezentat de profesori de muzică si dans din România si țările participante: Anca Apetroaie, profesor canto Iasi, Ligia Cosoi, lector universitar coregraf, Sara D’Olio, profesor canto Italia, Iuliana Beregoi și Cătălin Dascălu, directorul Festivalului.



 

 

Astfel, Ioana a câștigat Trofeul Young, invitația de a participa la unul dintre cele mai frumoase concursuri de muzică din Serbia,  dar și Trofeul Categoriei de vârstă. Experiența trăită la acest Festival a fost de departe cea mai importantă pentru Ioana, ea reușind în 2 ani să câștige: Trofeul categoriei la Festivalul “Lupoaica de Aur”, Chișinău, 2017, Premiul I la Festivalul ‚Mărțișor Dorohoian”, 2018, Premiul I la Festivalul  The Best Voice, Chișinău, 2018,  Trofeul categoriei „Muzica pentru toți”, Botoșani, 2017, Premiul I la Festivalul “Voci de Inger”, Suceava, 2018. De asemenea, Ioana a fost selectată la o nouă competiție muzicală pentru copii, organizată de școala de canto a Loredanei Groza.

Ioana se pregătește pe plan muzical în cadrul cursurilor organizate de Asociația Cheia Sol din Botoșani.




Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *