Știri locale

Comunicat de presă Modern Calor: Nu există riscul de a se opri furnizarea apei calde

Florin Sandu, directorul general Modern Calor SA
Florin Sandu, directorul general Modern Calor SA

S.C Modern Calor S.A. comunică pe această cale clienților săi că nu există riscul de a se opri furmizarea apei calde, așa cum s-a vehiculat în presă în ultimele ore.

 

Nu comentăm motivele pentru care reprezentantul administrației municipiului Botoșani a făcut respectiva declarație. Ceea ce este important de comunicat, este că noi nu oprim furnizarea și că purtăm negocieri pentru încheierea unui nou contract de furnizare a gazului metan. De la autoritatea locală însă așteptăm să-și achite obligațiile, conform contractului de delegare a serviciului de producere, transport și furnizare a energiei termice, pentru a putea face o previziune corectă asupra veniturilor, care să ne asigure necesarul de fonduri pentru desfășurarea în bune condiții activității., a declarat directorul general Florin Sandu.



 

 

 

Potrivit art.8.2, lit. g din contractul de delegare a serviciului de producere, transport și furnizare a energiei termice, autoritatea locală a municipiului Botoșani are obligația de a achita diferența dintre prețul local de producere, transport și furnizare a energiei termice și cel de facturare către populație, obligație neachitată din luna aprilie 2018.

Referitor la refuzul solicitării făcute de Primărie, privind punerea la dispoziție bazinului de ape uzate de la CET pentru preluarea dejecțiilor de la Parcul de agrement Cornișa și a apelor pluviale de pe strada Pacea, precizăm doar că S.C. Modern Calor este licențiat pentru producerea și furnizarea de energie termică și nu pentru asigurarea serviciilor de canalizare.

 

Conducerea S.C. Modern Calor S.A.

 

loading…