FOTO Şi tinerii liberali au decis să o facă! Să facă ţara curată!

0

Tinerii trebuie să se implice mai mult, iar liberalii pot fi un exemplu, pentru că România merită mai mult!

Tineretul Naţional Liberal (TNL) şi Clubul Elevilor Liberali (CEL) Botoşani au luat parte, împreună cu sutele de mii de români din întreaga ţară, la ampla campanie de ecologizare a mediului înconjurător „Let’s Do It, România!”

„Dincolo de faptul că atragem atenţia asupra problemelor cu care se confruntă mediul înconjurător, ne preocupă ca fiecare dintre noi să conştientizeze, că, prin puterea propriului exemplu, putem face planeta bine. Schimbările climatice din ultimii zece ani sunt cauzate de indolenţa, de nepăsarea, de lipsa de conştientizare a efectelor negative care survin din comportamentul nostru faţă de natură”, a spus Tiberiu Nichiteanu, preşedintele TNL Botoşani.

 

 

Astăzi, 15 septembrie, mobilizării generale s-au alăturat şi tinerii liberali, împreună cu liderii partidului, printre care senatorul Costel Şoptică, preşedintele PNL Botoşani, Viorel Iliuţă, preşedintele PNL-mun. Botoşani, și omul de afaceri Maricel Maxim, consilier local, care au curăţat de gunoaie zona Rediu de lângă mun. Botoşani.

„Dacă ne pasă de ziua de mâine, dacă ne pasă ca şi copiii şi nepoţii noştri să trăiască într-un mediu curat, atunci de la fiecare dintre noi trebuie să pornească iniţiativa. Nu o dată pe an, ci în fiecare zi.”, a declarat senatorul Costel Şoptică.

Mesajul tinerilor liberali pentru fiecare om de pe planetă este următorul: dacă comportamentul nostru faţă de natură este unul civilizat, atunci vom vedea schimbarea în fiecare zi! Schimbarea începe cu noi!

Departamentul de comunicare PNL Botoşani

 

loading…

 

 


 

 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *