Pensiune agroturistică și bază sportivă cu 1,4 milioane lei într-un sat din apropierea municipiului Botoșani

0

sursa foto: crihan-construct.ro

Fondurile europene sunt folosite atât de autoritățile locale, cât și de mediul local de business. În satul Băiceni din comuna Curtești vor avea loc investiții de 1,4 milioane lei realizate de Primăria Curtești și un antreprenor local.

În timp ce localnicul va construi o pensiune cu 728.000 lei, Primăria va amenaja o bază sportivă chiar peste drum de viitoarea pensiune agroturistică cu 658.000 lei.

 

 

Loading…

Maricel Anton, primarul comunei Curtești, a declarat că în comună există deja pensiuni la Lebăda și în Mănăstirea Doamnei, dar și în Agafton una inaugurată chiar în acest an.

”Și pensiunea construită de un localnic, dar și baza sportivă pe care o va construi Primăria Curtești sunt finanțate prin GAL-ul din care facem parte. Noi avem contractul semnat pentru finanțarea bazei sportive, am finalizat proiectarea, iar în următoarea perioadă vom face demersurile pentru a scoate la licitație execuția bazei sportive care va fi peste drum de noua pensiune din Băiceni”, a declarat Maricel Anton.

Primăria Curtești va amenaja la Băiceni o bază sportivă compusă dintr-un teren de fotbal, pistă de atletism, mini-tribună, vestiare, parcare betonată și o scenă pentru diverse manifestări.

 

loading…

 


 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *