Centenarul la granița cu Basarabia. Fetele din Botoșani și Plăieșii din Republica Moldova, la Ștefănești FOTO-VIDEO

0

Artiști din România și Basarabia s-au întâlnit pe scena orașului Ștefănești pentru a marca Ziua Națională și Centenarul Marii Uniri, într-un loc în care despărțirea celor două teritorii românești a fost trăită din plin ca o suferință. 

Acum 100 de ani era doar un oraș pe malul stâng al Prutului din România Mare, acum este un oraș la granița dintre România și Republica Moldova, iar frații se uită peste Prut unii la alții fără a putea fi încă împreună.

Orașul Ștefănești, din județul Botoșani, a marcat Centenarul Marii Uniri în două zile, peste 1000 de persoane urmărind spectacolul dedicat Zilei Naționale.

 

Loading…

 

”Sărbătoarea a debutat pe 1 Decembrie cu depunerea de coroane la Monumantul Eroilor și a continuat atât pe 1, cât și pe 2 decembrie, cu spectacole artistice cu muzică populară în scena din parcarea din fața Primăriei”, a declarat primarul Florin Buțura.

Duminică seară, pe un ger pătrunzător, Fetele din Botoșani și Ansamblul Plăieșii din Republica Moldova au făcut Marea Unire a românilor din stânga și dreapta Prutului.

Dacă sâmbătă au concertat Alexandra Plamadă și Dan Doboș, duminică au mai fost și Tudor Gireadă și Elisabeta Saramet alături de Fetele din Botoșani și Plăieșii.

Senatorul Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani și consilierul județean PNL Magda Roman au fost singurii politicieni care au participat la sărbătoarea Zilei Naționale de la Ștefănești fiind prezenți în ambele zile.

De altfel, în discursul de pe scenă senatorul Șoptică nu a contenit cu laudele la adresa primarului Florin Buțura.

Dar nu cele două zile de spectacol dedicat Centenarului sunt modul prin care Buțura a marcat la Ștefănești cei 100 de ani de la Marea Unire a României, ci investițiile începute de când este el primar pentru a transforma cu adevărat localitatea unde s-a născut marele pictor Ștefan Luchian într-un oraș.

Investiții pentru crearea unui mediu de afaceri și a unei clase de mijloc, în drumuri și infrastructură, în școli și grădinițe, în cinematograf, aceste proiecte sunt cele mai bune pentru a marca Centenarul la Ștefănești.

 

loading…

 

 

 

 

 

 


 

 

 

 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *