FOTO #șîeu #șîBotoșani Pe câmp, pe stradă, la fabrică, în restaurant, oriunde, botoșănenii au arătat că vor autostrăzi

0

30 de ani de sărăcie, 30 de ani de ignoranță din partea TUTUROR partidelor care au guvernat au răbufnit în 15 minute.

Botoșănenii au arătat mai mult ca oricând că au simț civic și, poate pentru prima oară, că se implică, că le pasă de viitorul lor și că nu le mai este frică să își exprime punctul de vedere.

Au oprit activitatea pe 15.03.2019, la ora 15.00, timp de 15 minute… pe stradă, în câmp, în fabrici, în restaurant, pe trotuar, la sala de sport, pe Stadionul Municipal, în saloanele de coafură, make-up și manichiură, în cabinetele stomatologice, în florării, în farmacii, la Tele M, peste tot.

 

 

loading…

 

Botoșănenii au transmis politicienilor că vor autostradă, nu doar că vor modernizarea drumului Botoșani-Târgu Frumos, și vor autostradă cât mai rapid, nu peste 100 de ani.

Au fost botoșăneni care au protestat în fața Palatului Administrativ din centrul municipiului Botoșani, dar și alții care au fost la inaugurarea din Suceava a primului metru de autostradă din Moldova.

SURSA FOTO: Facebook

 

 

Loading…

 

 

 

 

 

 

 


Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *