VIDEO: 2000 de persoane din mai multe județe vin la Botoșani să ceară drumuri și autostrăzi în Moldova. ”Nu mai fiți eroi pe Facebook, este timpul să ieșim în stradă”

0

Daniel Câșlariu și Cristian Andrioaei, S.O.S. Infrastructură pentru Botoșani

La sfârșitul acestei săptămâni este anunțat cel mai mare miting de protest față de starea infrastructurii din județul Botoșani, mișcare la care organizatorii așteaptă aproape 2000 de persoane. 

Cristian Andrioaei și Daniel Câșlariu, organizatorii acestui protest, susțin că la Botoșani vor veni și ieșeni, români din străinătate pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la starea jalnică a drumurilor din județ și din toată Moldova. 

Dacă inițial era vorba doar despre un protest legat de starea jalnică în care se află drumul strategic județean din partea de est și că nu se mai finalizează procedura de licitație pentru modernizare, acum s-a ajuns să se protesteze și față de lipsa de medicamente din spitale, dar și față de starea deplorabilă a tramvaielor din municipiul Botoșani.

 

 



 

 

”Grupul civic Botoșani împreună cu Asociația împreună pentru A8 am programat mitingul pentru data de 5 iulie la Botoșani. Promisiunile făcute de Consiliul Județean au fost în zadar”, a declarat Cristian Andrioaei, principalul organizator al mitingului de vineri. 

Acesta a spus despre Daniel Câșlariu că este ”focul viu” de la Botoșani și inima protestului. 

Câșlariu a precizat că a obținut sprijinul principalelor grupuri civice din țară pentru protestul de pe plan local. 

”Noi am hotărât că este cazul să ne ținem de promisiunile făcute anterior, când am spus răspicat că vom reveni dacă ei nu se vor apuca de drumurile strategice, de tot ceea ce ține de infrastructură în mare parte. De data aceasta am schimbat puțin ambientul. Am cerut ajutorul tuturor grupurilor civice din România, din străinătate și am făcut apel la bunătatea oamenilor și a celor care vor să susțină Moldova. De prea mulți ani am fost mințiți. Suntem între două județe, nu avem niște drumuri strategice, niște drumuri circulabile. Ne-am săturat să băgăm bani în mașină, să mergem la spitale și să nu găsim multe. Este timpul să ieșim în stradă, să facem o schimbare, este timpul să le demonstrăm că puterea stă în mâinile noastre. Să le demonstrăm că noi oamenii simpli i-am pus acolo, noi putem să-i dăm jos. Dacă stăm pe Facebook nu rezolvăm nimic. Nu mai fiți eroi pe Facebook. Este timpul să ieșim în stradă, să le demonstrăm că noi din Moldova, noi din Botoșani nu mai suntem bătaia de joc a nimănui”, a declarat Daniel Câșlariu

Acesta a precizat că a fost rugat de botoșăneni ca mitingul să vizeze și transportul cu tramvaiele din municipiul Botoșani și că a discutat deja cu primarul Cătălin Flutur pentru a afla care este situația proiectului și s-a declarat dezamăgit de faptul că deși sunt bani la dispoziție totul este blocat de la nivel central, dintr-un minister.

Pe 5 iulie, la Poligonul ACR vor veni mașinile din județ și de acolo se va mărșălui până în fața Consiliului Județean Botoșani unde sunt așteptați 2000 de protestatari. 

Organizatorii susțin că va fi o surpriză la miting ce nu s-a văzut în toată țara. 

Andrioaei și Câșlariu au anunțat că mișcarea civică de la Botoșani se va constitui într-un ONG pentru a duce o luptă continuă cu autoritățile și pentru a pune presiune pentru dezvoltarea economică a județului.

 

#investițiiBotoșani #SOSinfrastructurăpentruBotoșani #Mitingprotestdrumuri #mitingBotoșani #autostrazi #tramvaie #spitale #autostradăMoldova #autostradaA8



 

 

 

 



Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *