FOTO Au început lucrări la 25 km de drum național. Promisiuni pentru alți 48 km până în decembrie 

0

Promisiune de 73 kilometri de covoare asfaltice noi pe drumurile naționale până la sfârșitul anului, se precizează într-un comunicat de presă al Instituției Prefectului județului Botoșani. 

În regie proprie, angajații Secției Drumuri Naționale (SDN) au demarat deja primele lucrări la un tronson de drum la care lucrări au fost anunțate și anul trecut. 

 



 

 

De la începutul acestei săptămâni, am început să amenajăm un covor asfaltic pe tronsonul Vârfu Câmpului – Mihăileni, pe o lungime de 25 de kilometri”, a precizat Viorel Zacreţchi, şeful SDN, cu menţiunea că lucrările vor fi finalizate cel mai probabil la sfârşitul lunii august – începutul lunii septembrie. 

Prezent la debutul lucrărilor a fost şi prefectul Dan Şlincu. „Este îmbucurător faptul că se lucrează la reabilitarea drumurilor. Este un segment important pentru dezvoltarea acestui judeţ iar Guvernul alocă sume importante pentru infrastructura rutieră din judeţul nostru. Cu siguranţă şoferii vor fi mulţumiţi pentru că astfel vor avea condiţii de trafic decente”, a conchis prefectul Dan Şlincu. 

Odată cu finalizarea acestui prim tronson de drum, lucrătorii SDN vor muta utilajele pe Hudeşti – Conceşti (cinci kilometri), apoi pe Horodiştea – Rădăuţi Prut (13 kilometri) şi ulterior pe Bădărăi – Ştefăneşti, pe o porţiune de 30 de kilometri. 

Primele promisiuni pentru covor asfaltic nou pe sectorulk Hudești-Concești au fost făcute în urmă cu doi ani.

Potrivit conducerii SDN, aceste lucrări se vor finaliza până la sfârşitul anului în curs, se precizează în comunicatul Instituției Prefectului. 

 



 

 

 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *