Politică Știri locale

Achiței îi flanchează peste tot pe miniștrii care decid soarta drumurilor din Botoșani

Deputatul Cristian Achiței pare a fi parlamentarul liberal care are în minte doar un singur cuvânt: INFRASTRUCTURĂ! 

Liberalul botoșănean a discutat cu Lucian Bode, ministrul Transporturilor, și săptămâna trecută despre drumurile Botoșani-Târgu Frumos și Botoșani-Ștefănești, iar luni a fost alături de acesta, dar și de Ion Ștefan, ministrul Dezvoltării, imediat după jurământul depus de miniștrii Guvernului Ludovic Orban. 

 



 

”Sunt doi dintre membrii cabinetului PNL în preajma cărora mă voi afla cât voi putea de des în perioada următoare, pentru a-i determina să sprijine proiectele de investiții pentru județul Botoșani și botoșăneni”, a declarat Cristian Achiței

Deputatul PNL susține că instalarea Guvernului Orban este primul pas spre o Românie normală. 

 

 



 

Totodată, Achiței este de părere că PNL își demonstrează încă o dată forța, dar și responsabilitatea față de soarta României și a românilor, într-un moment dificil, punând interesele țării mai presus de interesele electorale sau de imagine proprii și asumându-și guvernarea.

”România are nevoie urgentă de o rectificare a bugetului pe 2019, de o lege a bugetului pentru anul 2020, de gestionarea problemelor legate de iminența sezonului rece, de desemnarea unui candidat legitim pentru Consiliul Europei, de organizarea în cele mai bune condiții a alegerilor prezidențiale. Toate aceste sarcini și multe altele vor fi onorate de Guvernul Orban, un guvern responsabil. Știm că urmează o perioadă extrem de dificilă, căreia suntem pregătiți să îi facem față în cele mai bune condiții”, a completat Cristian Achiței.