Știri locale

Investitorul terasei de la piscina mare de la Cornișă: ”Vor fi prețuri la fel ca la restul teraselor din oraș, poate mai mici”

Omul de afaceri care va investi pentru construirea terasei care va avea deschidere la piscina mare de la Aquapark&sports Cornișa anunță că investiția va fi finalizată până la începutul sezonului estival. 

Crisian Isac, patronul companiei Înghețata Bunicii, care produce și înghețata cu același nume, a declarat că în momentul de față se lucrează cu un arhitect pentru stabilirea detaliilor terasei care ar trebui să fie cea mai tare din oraș având în vedere că va fi chiar lângă piscina mare exterioară de la Aquapark&sports Cornișa. 

Acesta susține că la terasa de la piscina mare de la Cornișa se vor vinde de la pizza, salate, gogoși, crispy, sucuri, bere, apă și, desigur, delicioasa Înghețata Bunicii, înghețată naturală. 

 



 

 

”Vom face probabil cea mai frumoasă terasă din Botoșani, una care să se ridice la nivelul Cornișa. Despre prețuri, vă pot spune că vor fi prețuri la fel ca la restul teraselor din oraș, poate chiar mai mici la unele produse și asta pentru că din primele discuții cu furnizorii vom avea prețuri bune ca urmare a rulajului. Noi, de la Înghețata Bunicii, vom face tot posibilul ca terasa să fie finalizată în luna mai, să facem primele teste, și începutul sezonului estival să coincidă cu startul activității terasei noastre”, a declarat Cristian Isac