Achiței despre Federovici: ”Fie nu înțelege, fie înțelege, dar preferă să îi mintă pe botoșăneni”

0

Deputatul Cristian Achiței și Lucian Bode, ministrul Transporturilor

Comunicat de presă: După aproape 8 ani petrecuți în Parlamentul României, cu rezultate minime pentru județul Botoșani, președintele PSD Botoșani fie nu înțelege nimic din ceea ce înseamnă o investiție publică, fie înțelege perfect, dar preferă să îi mintă în față pe botoșăneni, continuând o tristă tradiție a PSD.

Într-un comunicat remis presei, senatorul Doina Federovici afirmă: „La întrebarea transmisă de mine cu privire la termenul de începere a lucrărilor pentru modernizarea drumului Botoșani-Târgu Frumos, domnul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, a transmis un răspuns care reprezintă o adevărată bătaie de joc la adresa botoșănenilor. A copiat două paragrafe de text din normele și procedurile ministerului fără a indica concret data la care vor începe lucrările”.

 



 

 

Pentru a ne lămuri cu toții asupra nivelului logicii și/sau asupra bunei credințe a parlamentarei PSD, redăm titlul întrebării adresate de aceasta ministrului Transporturilor: ”Obiectul întrebării: Care este stadiul public al procedurilor de achiziție pentru investiția: proiectare și realizare a lucrărilor de modernizare a drumului DN 28B Botoșani-Tg. Frumos?”. Are vreo legătură acest enunț cu minciuna grosolană din comunicatul PSD,  precum că Federovici ar fi întrebat ceva ”cu privire la termenul de începere a lucrărilor”? Evident nu! Mai mult decât atât, în chiar primul pasaj din textul trimis ministrului, autorul încearcă să fie și mai explicit: ”Vă rog să-mi comunicați stadiul la zi a (sic!) procedurilor de achiziție pentru investiție”. Nimic despre începerea lucrărilor și cu atât mai puțin despre vreun termen. Ori liderul pesediștilor botoșăneni nu a înțeles ce întreabă, ori nu a fost în stare să formuleze exact ce anume îl interesează, ori, de fapt, îi minte cu bună știință pe botoșăneni.

Întreg conținutul întrebării adresate ministrului Lucian Bode nu cuprinde nici o referire la ”termenul de începere a lucrărilor”. Dimpotrivă, senatorul pesedist recunoaște în scris în textul trimis ministrului că vina pentru faptul că lucrările la DN 28B nu au fost inițiate aparține exclusiv guvernării incompetente a PSD: ”Din cauza reluării procedurilor de licitație a fost întârziată destul de mult modernizarea acestui tronson de șosea, care este deosebit de important pentru toți cei care vor să ajungă din București la Botoșani, cât și (sic!) pentru cei care vor să aibă o legătură directă către Iași și capitală”.

 



 

 

 

Vina pentru faptul că nu avem un drum modernizat între Botoșani și Tg. Frumos a fost așadar corect identificată și recunoscută în scris de însuși președintele PSD Botoșani: reluarea procedurilor de licitație în anul 2018, adică în plin mandat de guvernare a PSD, atunci când fuseseră depuse nu mai puțin de 10 (zece) oferte.

În aceste condiții, răspunsul ministrului Lucian Bode la întrebarea primită în scris a fost unul complet, de bun simț, cuprinzând absolut toate informațiile solicitate de Doina Federovici. PNL a fost și este implicat 100% în realizarea în cel mai scurt timp posibil și în cele mai bune condiții a modernizării DN 28B Botoșani-Tg. Frumos. Demonstrația pentru hotărârea PNL de a realiza investițiile necesare județului nostru a fost deja făcută prin alocarea în Legea Bugetului pe 2020, ca urmare a unui amendament al parlamentarilor liberali de Botoșani, a sumelor necesare modernizării DN 29D Botoșani-Ștefănești.

Departamentul de Comunicare al PNL Botoșani – Deputat PNL Cristian Achiței

 

 

 

 



Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *