Flutur: Sistemul termic botoșănean, unul invidiat de toți primarii de mari municipii din țară

0

primarul Cătălin Flutur/ sursa foto: pagina de facebook Catalin Mugurel Flutur

Primarul Cătălin Flutur este la București, cu ocazia reuniunii Comitetului Director al AMR – Asociaţia Municipiilor din România, unde expune și susține prioritățile de dezvoltare ale ̦ în perspectiva exercițiului financiar european 2021-2027.

”Dincolo de consistența și utilitatea dezbaterilor – care reprezintă un prim pas concret, punctul de plecare în vederea atragerii de fonduri europene în următorii ani pentru proiectele noastre de dezvoltare – am avut prilejul de a discuta cu primari de mari municipii și pe seama crizei sistemului de termoficare din București. Este o situație cumplită, dramatică, de care ați putut afla de la televizor, cu țevi ciuruite, care pur și simplu nu mai pot transporta agentul termic către populația Capitalei, cu pierderi uriașe în sistem, cu datorii publice de zeci și zeci de milioane care se acumulează în cascadă zi după zi. Într-un cuvânt, criza profundă a unui sistem lăsat în paragină timp de trei decenii”, a declarat primarul Cătălin Flutur

 

 



 

 

Edilul-șef s-a declarat bucuros că la Botoșani, a avut viziunea de a rezolva temeinic domeniul atât de sensibil al termoficării, astfel încât, de ani buni de zile, sistemul nostru este unul dintre cele mai moderne din România, furnizându-le botoșănenilor apă caldă și căldură fără sincope, la parametri calitativi excelenți.

”Nu este deloc puțin lucru și e reconfortant să știi că trăiești într-un oraș, ̦, în care probleme precum cele care apar chiar în capitala României, într-o iarnă de altfel ușoară, nu vor exista încă zeci de ani de acum înainte”, a completat primarul Cătălin Flutur.

#Botosani #ProiectePentruBotosani

 

 

 

 

 



Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *