Administrație Știri locale

Oficial: 216 botoșăneni în carantină instituționalizată pentru care se fac verificări dacă au contactat Covid-19

Informare de Presă Botoșani, 31 martie 2020

 

🔴Până astăzi, 31 martie, potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Botoșani:


– în carantină instituționalizată sunt 216 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19. 

 

– alte 2.064 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. 

 

 



 

 

 

 

🔴 81 de jandarmi cu 16 mijloace auto au participat în ultimele 24 de ore la misiunile de prevenire a răspândirii coronavirusului COVID-19, din care 16 jandarmi au executat paza centrelor de carantină, 6 au escortat autovehicule aflate în tranzit de la limita de județ la centrele de carantină, iar 7 au efectuat verificări împreună cu lucrători de poliție la domiciliile persoanelor aflate în izolare. Pentru nerespectarea interdicțiilor de circulație impuse de ordonanțele militare, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 16.200 de lei.

🔴Totodată, în cursul zilei de azi o cantitate de dezinfectant, va ajunge la Inspectoratul de Jandarmi Județean de la Fundația Umanitară Nord 2001, prin intermediul Asociației Internaționale a Polițiștilor.

🔴La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean, au fost efectuate verificări la 1 392 persoane izolate la domiciliu și  246 localuri publice cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență. De asemenea, au fost aplicate 118 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 157.500 de lei, dintre care 3 pentru nerespectarea măsurilor de izolare în valoare de 3.000 de lei si 52 pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației în valoare totală de peste 71.000 de lei.

 

 


 

 

🔴 Pe plan județean, în vederea gestionării cât mai eficiente a situațiilor de urgență, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani a fost alocată o linie telefonică a Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, respectiv 0231.508.155, fiind angrenate echipaje pentru preluarea, direcționarea și soluționarea tuturor situațiilor sesizate. În acest mod, ISU Botoșani asigură suport operațional și flux informațional la nivelul CJCCI și alte misiuni conexe.

 

🔴 Începând cu data de 30 martie a.c.,  persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor răspunde penal conform legii. Totodată, persoanele care nu respectă condițiile izolării și sunt identificate în afara spațiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor fi sancționate contravențional, dacă fapta nu constituie infracțiune.

🔴 Potrivit Ordonanței Militare nr. 6 din 30.03.2020, se instituie pe perioada stării de urgență, măsura de carantinare în municipiul Suceava și în zona limitrofă formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei. În această perioadă, în zona carantinată este permisă intrarea, respectiv ieșirea pentru transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în zona carantinată,precum și a aprovizionării populației. De asemenea, este permisă intrarea, respectiv ieșirea, persoanelor care nu locuiesc în zona carantinată dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor.

 

 

 

 

loading…

 

 

🔴 Reamintim faptul că toate autoritățile statului (instituția prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, pompieri, instituțiile sanitare) sunt în continuă alertă pentru a preveni răspândirea COVID-19. Rugăm cetățenii județului nostru să aibă în vedere prevederile ORDONANȚELOR MILITARE emise privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19. Insistăm să respectați cu strictețe măsurile impuse și să circulați numai pentru motivele excepționale invocate în actul normativ amintit. Reducerea la minimum a riscului de expunere la coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea lui. 

 

🔴Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

 

Centrul Județean de Comunicare Botoșani