Șoptică, încrezător că ministrul Tătaru și medicii Malancea și Adăscăliței vor evita ca Botoșani să fie noua Suceava în ceea ce privește Coronavirus

0

Știind situația critică de la Botoșani, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, s-a deplasat personal astăzi la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, unde a discutat cu noul manager, doctorul Radu Malancea situația în care se află unitatea spitalicească, precum și planuri de măsuri pentru redresarea acesteia.

 

”Am avut prilejul, în calitate de senator de Botoșani, să particip la o scurtă întrevedere la Instituția Prefectului, alături de dl Ministru al Sănătății, dl prefect Dan Nechifor și reprezentanții Spitalului Județean, Secției de Obstetrică și Ginecologie, Spitalului Municipal și Direcției de Sănătate Publică, în cadrul căreia s-au pus pe masă soluțiile pentru ca Botoșaniul să iasă din trendul ascendent al epidemiei de coronavirus”, a declarat senatorul Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani.

 

 



 

 

Dincolo de recunoașterea disfuncționalităților manageriale care au existat la nivelul Spitalului Județean și la nivelul Direcției de Sănătate Publică, mai important pentru noile conduceri este conlucrarea și colaborarea instituțională, protejarea personalului medical și a cetățenilor.

 

”Am încredere în sprijinul și în atenția pe care dlui ministru Nelu Tătaru le alocă județului nostru cât și în asumarea de către dl dr Radu Malancea și de către dna dr Monica Adăscăliței a responsabilității redresării situației provocată de epidemia de coronavirus. Doamne ajută!”, a concluzionat Șoptică. 

 




 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *