Știri locale

Mâine se semnează modernizarea Botoșani-Târgu Frumos. Achiței: ”Drumuri pe carePNL le MODERNIZEAZĂ, PSD doar A VORBIT despre ele”

Cele două mari investiții în infrastructura rutieră a județului Botoșani, amânate ani la rând, vor fi începute în acest an. După ce săptămâna trecută s-a semnat contractul pentru modernizarea drumului național Botoșani-Ștefănești, mâine este programată semnarea contractului pentru modernizarea DN 28B Botoșani-Târgu Frumos. 

 

Deputatul liberal Cristian Achiței, din Comisia pentru Transporturi, a declarat că semnarea celor două contracte în doar șase luni de guvernare PNL arată faptele liberalilor comparativ cu ultimii șapte ani de guvenare PSD în care cle două investiții au fost tergiversate și amânate de la un an la altul.

 




 

”Mâine, 20 mai, este programată semnarea contractului pentru modernizarea Drumului Național DN 28B Botoșani-Tg. Frumos. Săptămâna trecută a fost semnat contractul pentru modernizarea Drumului Național DN 29D Botoșani-Ștefănești. Acestea sunt fapte! Sunt realizări uriașe pentru județul nostru, pentru botoșăneni, așteptate de foarte mulți ani de toată lumea. De acum înainte, constructorii se pot apuca de proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare, având finanțarea asigurată și termene clare pentru finalizarea celor două proiecte esențiale pentru dezvoltarea județului Botoșani și pentru nivelul de trai al botoșănenilor. După 7 ani de guvernare pesedistă, adică de promisiuni deșarte și de vorbe goale, de incapacitate de a duce la bun sfârșit vreo investiție majoră, în doar o jumătate de an de la venirea la guvernare a PNL s-a trecut la treabă, la acțiune concretă în folosul oamenilor. Cu demagogia și propaganda de partid, adică cu minciunile, continuă să se ocupe pesediștii, acesta fiind singurul domeniu în care se pricep: să turuie continuu despre ceva ce nu au fost capabili niciodată să pună în practică cât timp s-au aflat la putere. Asistăm la lansarea în serie de comunicate propagandistice pe tema celor două drumuri naționale, DN 29D și DN 28B, drumuri pe care PNL le MODERNIZEAZĂ, după ce ani în șir PSD doar A VORBIT despre ele. Minciunile pesediste sunt însă prea gogonate ca să mai impresioneze pe cineva. ”, a postat deputatul Cristian Achiței pe contul său de Facebook. 

 

 



 

 

Deputatul liberal și-a continuat tirul acuzator la adresa PSD: NU PSD! Nu poți veni să spui că ai făcut tot ce trebuia pentru DN 28B Botoșani-Tg. Frumos, câtă vreme ministrul de tristă amintire Cuc venea la Botoșani an după an și promitea începerea lucrărilor, iar apoi anula fără motiv licitații la care se înscriseseră 10 constructori, pierzând de pomană încă un an, și încă unul, și încă unul. NU PSD! Nu poți să zici că ai lăsat modernizarea DN 29D ca și finalizată ca proceduri, câtă vreme ai uitat exact lucrul cel mai important, asigurarea fondurilor pentru acest proiect. Realitatea este că a fost nevoie să ajungă la guvernare liberalii pentru a putea prinde în bugetul de stat pe 2020 această investiție, făcând-o astfel posibilă. La fel cum a fost nevoie și de aprobarea bugetului CNAIR pe anul în curs pentru a putea ajunge la semnarea contractului cu constructorul. NU PSD! Nu poți nici să minți pe față (chiar dacă pui minciunile într-un grafic frumos colorat, din care lipsește perioada 2012-2019) cum că desemnarea câștigătorului licitației pentru același drum național DN 29D s-a făcut ”în octombrie 2019”, când de fapt procedura a fost urgentată și astfel a putut fi finalizată de guvernul Orban, iar câștigătorul licitației a fost desemnat pe data de 14 noiembrie. NU PSD! Nu poți compara mere cu pere, punând în balanță lucrări complexe de modernizare de drumuri cu simpla turnare a unor covoare asfaltice, chiar cu nerespectarea legii, cum este cazul DN 24C Manoleasa-Rădăuți Prut, drum de care PSD-ul și-a bătut joc, transformându-l într-o pistă de biciclete fisurată. Dar așa se întâmplă când își dau cu părerea referitor la drumuri nespecialiști, mai ales când interesul lor este de manipulare și nu de prezentare a adevărului. NU PSD! Nu poți critica investițiile majore care SE FAC de către liberali în domeniul drumurilor naționale, uitând să spui vreo vorbă despre cele administrate de pesediști, precum Drumul Strategic, care STAGNEAZĂ nejustificat de 4 ani”. 

 

 

 




 

 

”Și încă un aspect care trebuie lămurit corect pentru botoșăneni, pentru a nu putea fi intoxicați cu minciuni: EXISTĂ FONDURI ASIGURATE pentru modernizarea celor două drumuri naționale, Botoșani-Tg. Frumos și Botoșani-Ștefănești, inclusiv din surse de finanțare europene! Ca drumar și vicepreședinte de Consiliu Județean care am dus la capăt multe investiții, vă spun răspicat că fonduri există pentru aceste investiții! Nu este normal să își dea cu părerea aiurea pe acest subiect oameni care nu au semnat în toată viața lor un ordin de lucrări, un deviz ori un proces verbal de recepție. Dar, vorba românului: câinii latră, caravana trece. Să-i lăsăm pe pesediști să latre în pustiu din opoziție și să ne bucurăm că investițiile cele mai așteptate de botoșăneni demarează prin grija guvernului liberal”, a concluzionat Cristian Achiței.