Parcul industrial de la Bucecea va fi realizat cu fonduri europene. ”Vom depune proiect pentru dezvoltarea unui parc industrial prin Zona Metropolitană”

0



Sursa foto: www.businesscover.ro

Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a declarat că va fi depus un proiect pentru atragerea unei finanțări europene în vederea construirii unui parc industrial. 

Acesta va fi depus prin intermediul Zonei Metropolitane și va fi realizat la Bucecea, pe locul fostei fabrici de zahăr, pentru că municipiul Botoșani nu are terenul necesar pentru un astfel de proiect. 

Municipiul Botoșani este mai mic, ca întindere, decât comunele limitrofe cum ar fi Curtești sau Mihai Eminescu, și este municipiul reședință de județ cu cea mai mică întindere din toată zona Moldovei. 

 



 

”Ne gândim și la un parc industrial, undeva în zona Bucecea, la 17 km de Botoșani. Vom depune proiect pentru dezvoltarea unui parc industrial prin Zona Metropolitană. Pentru viitorul exercițiu financiar european, Zona Metropolitană va fi centrul atragerii de fonduri pentru astfel de proiecte de anvergură”, a declarat primarul Cătălin Flutur

De la înființare și până acum, Zona Metropolitană a fost condusă de reprezentanții PSD fără a fi realizat vreun proiect de amploare. Din acest motiv, trei comunei au ieșit din Zona Metropolitană pentru că nu au mai vrut să cotizeze doar pentru salariile celor din conducere fără a fi realizate proiecte, fără a se încerca atragerea de finanțări europene pentru proiecte de dezvoltare a regiunii. 

Parcurile industriale au fost eligibile pe finanțări europene, dar Zona Metropolitană trebuia să scrie proiecte, să le depună. 

 

 

 

 



Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *