Posibilitati de umbrire pe canicula

0



Suntem în plin sezon de vară. Căldurile caniculare sunt la ordinea zilei. Mai avem parte și de unele zile cu ploaie, care răcoresc atmosfera, dar căldura tot e în aer și tot ne pune în dificultate, când nu ne lasă nici măcar să gândim. Adevărul este că, ceea ce ne deranjează cel mai mult este umiditatea din aer. Nu căldura propriu-zisă. Iar asta nu putem să o evităm. Doar căldura, uscată, ar fi suportabilă. Însă umiditatea fiind mare, indicele de disconfort termic este foarte mare, ceea ce ne face să fim tot mai puțin toleranți cu atmosfera.

Avantajul, în această perioadă, este faptul că ar fi bine să stăm cât mai mult timp în casă, mai ales pentru faptul că situația devine tot mai complicată, cazurile de infectare cu Covid 19 fiind tot mai multe. De obicei, acasă, ești cel mai în siguranță. Tot acolo, dacă ai puțin noroc să nu ai o expunere vestică, vei găsi un loc răcoros, unde să te poți adăposti de căldura de afară.

Dacă, totuși, casa ta nu este una răcoroasă, sunt câteva metode prin care poți să o faci mult mai plăcută pe timpul verii. Chiar dacă toată lumea se gândește automat la aparate de aer condiționat, investițiile cele mai bune pe termen lung sunt metode de umbrire, care să nu mai consume și alte resurse pentru răcorirea casei.

Iar aceste metode de umbrire, dacă nu avem posibilitatea montării unei terase care să blocheze razele soarelui și să ofere și un spațiu foarte benefic în exterior, dar care este o investiției destul de mare, ca să nu mai spunem imposibilă pentru apartamentele de la etajele superioare, atunci următoarea variantă foarte bună sunt rulouri pentru tâmplărie pvc. Aceste rulouri sunt speciale pentru geamurile din tâmplărie pvc, deoarece are un sistem special de prindere. Aceste rulouri se aplică pe exterior și vor umbri în camera respectivă, oferind răcoarea dorită.

Dar pentru cele mai bune rezultate, ideal este să alegeți și geamuri termoizolante, marca Salamander. Este o marcă de cea mai bună calitate, care nu va permite căldurii să se propage în încăpere, iar rulourile vor menține și razele soarelui în afară, ca să vă bucurați de cele mai plăcute momente acasă.

 



Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *