Unul dintre primarii tineri aduce aleșii locali în fața cetățenilor: ”LIVE pe internet toate ședințele de CL. Eu nu am nimic de ascuns”

0



 

Angel Gheorghiu este unul dintre tinerii care au ajuns primari în urma alegerilor din 27 septembrie 2020 și vrea să schimbe radical modul în care se face administrația publică locală chiar din startul mandatului de edil-șef al orașului Bucecea. 

Acesta a anunțat că toate ședințele de Consiliu Local vor fi transmise LIVE pe internet chiar și când nu va mai fi pandemia de Coronavirus. 

”În campanie am promis transparentizarea totală și asta voi face. Eu nu am nimic de ascuns, nu am nimic de ținut departe de ochii celor care ne-au ales. Așa că vom avea LIVE pe internet toate ședințele de CL”, a declarat Angel Gheorghiu

Primăria Bucecea a comandat aparatura necesară pentru a transmite ședințele de Consiliu Local, iar Gheorghiu crede că ședința din decembrie ar putea fi prima care să fie transmisă. 

 

 



Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *