Marius Budăi: „Liberalii și-au arătat adevărata față, s-au răzbunat pe botoșănenii care nu au votat cu PNL și i-au condamnat la sărăcie”

1




Marius Budăi, deputat PSD

Deputatul social-democrat botoșănean, Marius Budăi a declarat astăzi că alături de colegii săi din Parlament va ataca în contencios administrativ Hotărârea de Guvern prin care liberalii au direcționat ultimii bani din bugetul pe anul 2020 numai către administrațiile liberale, fără a ține cont deloc de nevoile oamenilor din localitățile reprezentate de primari PSD.

Este o ticăloșie fără margini, ce a făcut guvernul muribund al PNL pe ultima sută de metri, lăsând fără fonduri direcțiile de asistență socială și protecția copilului din județele conduse de membri PSD. La adăpostul sărbătorilor de iarnă și a târguielilor pentru funcțiile din administrația centrală, care au ocupat agenda publică din ultima perioadă, miniștrii PNL au devalizat bugetul de stat prin direcționarea unor sume imense de bani din Fondul de rezervă al Guvernului către proprii primari și președinți de Consilii Județene. Astfel, liberalii s-au răzbunat pe botoșănenii care nu au votat cu PNL și i-au condamnat la sărăcie. Stimați liberali, ce vină au botoșănenii care nu v-au votat? De ce vă bateți joc în ultimul hal de viața acestora și îi tratați ca cetățeni de mâna a doua? Doar pentru că nu sunt de acord cu politica falimentară pe care ați instaurat-o de când ați ajuns la putere?”, a declarat Marius Budăi.

Localitățile și Consiliile Județene reprezentante de aleși locali din partea PSD au rămas fără banii pentru cheltuielile de funcționare și pentru finanțarea cheltuielilor necesare asigurării activității de asistență socială și protecția copilului pe ultimele luni din acest an.



 


Guvernul liberal a tăiat fondurile pentru dublarea alocațiilor, majorarea salariilor profesorilor și creșterea pensiilor pentru alimentarea fondului de rezervă al executivului. Orban l-a pus la dispoziția aleșilor locali ai PNL, cu scopul de a-și păstra funcțiile și privilegiile la conducerea statului.

De aproape două săptămâni, singura grijă a Coaliției pierzătorilor de dreapta este să deturneze votul românilor! Sunt slabi! Nu au soluții, nu sunt în stare să negocieze nimic, iar în tot acest timp o țară întreagă se scufundă! Liberali, useriști, udemeriști, treziți-vă la realitate! Nu funcțiile voastre contează acum, ci viața noastră, a tuturor românilor! Fiecare zi, în care veți continua bătălia sterilă pe funcții, va însemna un dezastru și mai mare pentru România. În ultimele 10 zile, peste 1.500 de români au murit din cauza pandemiei, dar Iohannis ne spune că ”așa e în negocieri, să avem răbdare!” Virusul nu a avut răbdare cu acești oameni! Câți români mai trebuie să moară pentru ca Iohannis și gașca pierzătorilor să înțeleagă că au pierdut alegerile? Că românii i-au trimis acasă!”, a atras atenția deputatul PSD Botoșani.



 


Un comentariu

  1. Ann

    Dupa ce a anuntat in campania electorala pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie ca va demisiona pentru a nu beneficia de privilegiul unei pensii speciale, deputatul Marius Budai sustine ca s-a tinut de cuvant si a demisionat in ultima zi de plen din Camera Deputatilor. Presa centrala a publicat o lista cu numele parlamentarilor USR si PSD care au demisionat in ultima zi de plen pentru a nu primi pensie speciala de parlamentar, iar numele lui Marius Budai nu apare printre ele. Cu toate Comunicat de presa: Presedinte Pro Romania Botosani, profesor Mihaela Hunca: „La Botosani legea se aplica cu jumatate de masura: elevii olimpici sunt premiati, iar profesorii care i-au pregatit, nu! Legea initiata de mine prevede clar acordarea de catre autoritatile publice judetene de premii in bani, atat pentru elevi, cat si pentru profesori! Cu bucurie am vazut ca legea care imi poarta semnatura isi arata efectele si la Botosani: 456 de elevi care au obtinut performante la olimpiadele si

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *