Un fost polițist, apel disperat la Federovici pentru drumul județean al rușinii: ”Încă vă mai credem un OM integru, vă rugăm din suflet face-ți ceva”

0





Harta drumului strategic județean scos la licitație de Consiliul Județean Botoșani

Cel mai distrus drum județean îi aduce la disperare pe localnicii care trebuie să își ducă viața de zi cu zi circulând pe un drum IMPRACTICABIL.

Este vorba despre tronsonul Albești-Todireni-Hlipiceni-Răuseni dar și de tronsonul Blândești-Sulița-Răuseni. Cele două tronsoane fac parte din celebrul de acum drum strategic, pentru care Consiliul Județean Botoșani are o finanțare europeană dar pentru care nu a fost în stare să finalizeze până acum licitația pentru adjudecarea lucrărilor.

Pentru acest drum au ieșit localnicii în stradă și au protestat în fața CJ Botoșani în ultimii patru ani, dar nu s-a făcut nimic.

Un fost polițist face apel la Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani ales în urma alegerilor locale din septembrie 2020, să intervină și să facă tot posibilul ca în 2021 să înceapă lucrările de modernizare.

 



 

Este vorba despre fostul șef de post de la Hlipiceni, Dinu Listar, care este stabilit în comuna Răuseni.

”APEL CATRE DOAMNA FEODOROVICI ! Atata speranta si incredere ne-am pus in dumneavoasta, si inca va mai credem un OM integru, va rugam din suflet face-ti ceva pentru drumul judetean Botosani-Rauseni pentru ca deja a devenit catastrofa, este impracticabil, ne distrugem masinile si nervii, este cel mai nepracticabil drum din judet, pe carosabil nu mai sunt gropi,..sunt cratere,..e inimaginabil! Nu cred ca nu aveti posibilitati macar sa-l mai plombati atat cat se poate! Avem toata increderea in dumneavoastra ca nu ne veti ignora!, a postat Dinu Listar pe contul său de Facebook.




Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *