Administrație Știri locale

S-a finalizat și licitația pentru drumul mănăstirilor, Vorona-Oneaga-Pădureni




Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a anunțat că Direcția Județeană de Drumuri și Poduri a finalizat licitația pentru modernizarea ”drumului mănăstirilor”, Vorona-Oneaga-Pădureni.

Acest tronson de drum județean conectează cele două mănăstiri din Vorona și peștera Cuviosului Onufrie, de Schit Oneaga și Mănăstirea Coșula și de Mănăstirile de la Zosin.

Lungimea DJ 208 H este de 12,7 kilometri, iar asfaltările vor fi executate de asocierea Transasfalt Prod Botoșani, o firmă din Timișoara și una din Spania, pentru suma de 29,7 milioane lei.

Potrivit Doinei Federovici, în a doua parte a săptămânii viitoare va fi predat amplasamentul și va fi semnat ordinul de începere a lucrărilor.

Lucrările la acest drum au început în urmă cu mai mulți ani, dar firma care a câștigat licitația nu a mai avut puterea financiară să finalizeze proiectul.