Investiție de 1,5 milioane de euro într-o clinică medicală lângă Botoșani. ”Ținta este să atragem medici buni și pe botoșănenii din oraș”

0



 


Comuna Mihai Eminescu se transformă, din punct de vedere al infrastructurii de utilități, rutiere, educaționale și mai nou de sănătate, într-un mic oraș.

La sfârșitul acestui an va fi scoasă la licitație construcția unei clinici medicale cu o valoare de 1,5 milioane euro fără dotări, urmând ca dotările de alte câteva milioane de euro să fie făcute prin fonduri europene.

Primarul Verginel Gireadă a declarat că investiția în clinica medicală va fi făcută deCompania Națională de Investiții în satul Ipotești.

 

 


”Cred că până la sfârșitul anului CNI va scoate la licitație proiectul Clinicii din satul Ipotești. Suntem aproape de municipiul Botoșani și ținta este să atragem medici buni și pe botoșănenii din oraș. Vom dota clinica prin PNRR, vom folosi fondurile de acolo pentru dotarea cabinetelor, cum ar fi de cardiologie, ortopedie, stomatologie și multe alte specialități, nu vor fi operații, în rest vom avea o acoperire pe foarte multe specialități. Va fi o investiție atât pentru locuitorii comunei Mihai Eminescu, dar și pentru cei din municipiul Botoșani”, a declarat primarul Verginel Gireadă.





Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *