Șezătorile Tineretului, o lună și jumătate de evenimente prin care Tîrzioru resuscitează viața socială din Săveni

0




Casa de Cultură Săveni, instituție de cultură aflată în subordinea Primăriei și a Consiliului Local a Orașului Săveni, în perioada 15 noiembrie – 24 decembrie 2021, realizează în cadrul proiectului ,,Șezătorile Tineretului” mai multe activități și evenimente care au ca principal scop promovarea artei și culturii populare românești în comunitățile și satele aparținătoare Orașului Săveni precum și în rândul tinerilor cu pasiune și dorință de a cunoaște meșteșugurile, obiceiurile, tradițiile, folclorul și portul popular românesc.

”Proiectul este benefic pentru orașul nostru și aduce în prim plan nevoia tinerei generații de a cunoaște mai bine meșteșugurile, obiceiurile, tradițiile, folclorul și portul popular românesc. Cu toții știm că încă din prima jumătatea a secolului al XX-lea s-a văzut o preocupare constantă pentru a se dezvolta o cultură a maselor urbane pe lângă cultura populară și folclorul lumii rurale de esență țărănească. În orașul Săveni și în satele aparținătoare, Petricani, Bodeasa, Chișcăreni, Bozieni, Sat Nou, problemele culturii populare sunt puse și rezolvate pe baza unui plan general și unitar de acțiune culturală la nivelul întregii comunități prin crearea unei rețele de așezeminte culturale și centre de îndrumare a creației populare și a mișcării artistice de masă. Acestea, alături de instituțiile și organizațiile partenere au sarcina complexă de a contribui la educația estetică a populației și de a dezvolta activități culturale, educativ-artistice în timpul liber al oamenilor, armonizând în acest fel cerințele culturale și artistice ale omului obișnuit cu întreaga viață socială”, a declarat domnul Relu Petru Tîrzioru, primar al Orașului Săveni.

 


Principalii partenerii ai proiectului sunt Liceul Teoretic ,,Dr.Mihai Ciucă”, Săveni, Școala Gimnazială Nr.1, Săveni, Muzeul de Arheologie Săveni, Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani, Centrul Județean de Voluntariat Botoșani – Filiala Săveni și Asociația Culturală ,,Arlechin”.

Regulamentul de organizare și participare la activitățile proiectului poate fi solicitat prin email: saveni7day@gmail.com sau direct de la reprezentanții instituțiilor și organizațiilor partenere, după cum urmează: Sorin Luță, Flavius Alin Damean, Cristina Chiorescu, Angelica Maticiuc, Mihaela Dresleucă, Felicia Năpărcă, Ciprian Băetu, Nadia Ungureanu, Oana Onciu.

Info line: www.impresarieri.ro

 


Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *