Sfârșitul calvarului din zilele ploioase! Au început lucrările așteptate de ani de zile în intersecțiile care se transformă în iazuri

0




 

Două din intersecțiile care se transformau în iazuri la fiecare ploaie mai consistentă sunt în plin șantier pentru că au început lucrările așteptate de foarte mulți ani de botoșăneni prin care să se poată capta mai ușor apa.

 Primăria Botoșani a început lucrările așteptate de zeci de ani de botoșănenii care locuiesc în acele zone și care îngreunează traficul în zilele ploioase, multe mașini căzând victime iazurilor formate acolo la fiecare ploaie abundentă. 



”În scurt timp, inundațiile din mai multe intersecții ale municipiului Botoșani, generate de ploile abundente, vor fi doar o amintire.

În acest moment avem două lucrări deschise, atât în intersecția străzilor Împărat Traian cu Octav Onicescu cât și pe Mihail Kogălniceanu cu George Enescu.

Se desfundă căminele, se execută altele noi, se amenajează rigole și tubulatură de legătură între canalele de scurgere.

În urma acestor lucrări va fi refăcută și partea carosabilă.

Valorile lucrărilor totalizează 270.000 de lei.

Am primit garanții că aceste lucrări se vor termina până la sfârșitul anului în curs”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

 



 


 

 

Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *