Știri locale

Activități la DGASPC pentru Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități



Comunicat de presă

 În data de 3 decembrie, la nivel mondial, se celebrează Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Această dată este cunoscută la nivel internaţional drept o zi plină de semnificaţie, un prilej de reafirmare a valorilor şi drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi, o zi care reuneşte sub acelaşi scop instituţii, persoane cu dizabilităţi şi organizaţii – publice si private – din domeniul dizabilităţii.  

  Anul acesta, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, dorește să marcheze această zi printr-o serie de evenimente pline de căldură sufletească și empatie, înțelegere și toleranță care să contribuie la poziţionarea cu prioritate a problematicii dizabilităţii pe agenda instituției.

  Astfel, atât beneficiarii aflați în instituții rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități cât și copiii cu dizabilități din serviciile rezidențiale și de zi din structura instituției noastre, se vor bucura de masă festivă în cadrul centrului, tort aniversar, șezătoare, programe artistice, activități muzicale, de pictură și dactilopictură cu rol în valorificarea potențialului restant, jocurile copilăriei in cadrul activității „Sunt alături de tine!” și vor dansa împreună cu prietenii Asociației Arlechin.

  Ne dorim ca aceste evenimente să devină un vector de conştientizare a problematicii dizabilităţii şi o oportunitate de reafirmare a valorilor fundamentale a drepturilor omului.

  Fiecare zi a anului face câte un pas spre conştientizare şi implicare ! Cu atât mai mult, ziua de 3 decembrie este ziua în care ne afirmăm dorinţa de colaborare, astfel încât să creăm acea societate în care persoanele cu dizabilităţi să trăiască demn, în egalitate şi să-şi exercite toate drepturile, indiferent de abilităţile lor !

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Doina NACU – MANOLE