Primăria Dorohoi a angajat salvamar și a inaugurat Bazinul didactic de înot

0



De luni, Bazinul didactic de înot din Dorohoi a fost deschis cursurilor pentru copii. Inaugurarea oficială a fost făcută de primarul Dorin Alexandrescu în prezența Doinei Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, și a lui Dorin Birta, vicepreședintele CJ.

Investiția de 6,65 milioane eli a fost realizată prin fonduri de la Compania Națională de Investiții..

Bazinul de înot de la Dorohoi va fi folosit în primul rând de elevii școlilor și liceelor din municipiu.

 

 

”Felicitări domnule primar Dorin Alexandrescu! Primăria, care este proprietarul acestui obiectiv, a angajat deja un salvamar, astfel încât luni, 6 decembrie, bazinul a fost inaugurat oficial și dat în folosință. Primul bazin didactic de înot din județul a fost construit în zona centrală a municipiului Dorohoi, în apropierea Primăriei, are o lungime de 50 de metri și este dotat la cele mai înalte standarde. El va funcționa ca bază competițională, de pregătire sportivă, didactică, educativă și recuperare medicală. Practic, va permite organizarea de cursuri gratuite de înot destinate elevilor, în baza unor protocoale încheiate cu unitățile școlare și a unei programări, de cursuri de perfecționare și chiar organizarea de competiții de profil. Persoanele cu dizabilități vor avea acces gratuit”, a declarat Doina Federovici la inaugurarea bazinului din Dorohoi.

 

 



Niciun comentariu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *