Administrație Știri locale

14 iulie 2022 – Zi de testări gratuite pentru prevenirea cancerului de col uterin pentru femeile din Municipiul Dorohoi



Testările vor avea loc în cadrul proiectului „ONCOPREV – Fii responsabilă de sănătatea ta! Prevenție, depistare, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin”, derulat de Institutul Regional de Oncologie Iași în județele din nord-estul țării, împreună cu Fundația Enable România.

 

Echipa medicală ajunge în data de 14 iulie 2022 cu Unitatea Mobilă de Screening, dotată cu aparatură și materiale sanitare asemenea unui cabinet ginecologic, la Dorohoi.

 

Femeile cu vârsta între 25 și 64 de ani sunt așteptate în fața Casei Municipale de Cultură Dorohoi, de pe strada str. George Enescu nr.57, începând cu ora 9.00, pentru testări în cadrul proiectului de screening.

 

Doamnele și domnișoarele trebuie să aibă la ele doar buletinul în original și copie și să se pregătească așa cum fac pentru un consult ginecologic. Li se vor prelua secreții de la nivelul colului. Procedura este extrem de simplă și nedureroasă, dar salvează vieți!

 

Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească femeile care vin la testare:

 

§ vârsta între 25 și 29 de ani (testare Babeș Papanicolau) și 30-64 ani (testare HPV);

§ sunt asigurate sau neasigurate;

§ nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin;

§ sunt asimptomatice;

§ fără antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col uterin.

 

Unitatea Mobilă de Screening va sta în municipiul Dorohoi până în jurul prânzului, iar femeile vor urca la testare din 5 în 5 minute. Anterior, vor completa câteva formulare. Detalii suplimentare referitoare la Proiectul ONCOPREV pot fi accesate la https://www.iroiasi.ro/proiecte-eu.